Gabi Tamaș a spus cum vede implicarea lui Gigi Becali la FCSB
articol scris de Digi Sport25.03.2023, 18:31
Gigi Becali (64 de ani) nu s-a mai ferit în ultima perioadă și a spus clar că el este "dirijorul" de la FCSB, iar cei din staff nu fac altceva decât să pună în aplicare ceea ce gândește finanțatorul.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gabi Tamaș: "Te poți adapta"
Pus să comenteze ceea ce se întâmplă în momentul de față la FCSB, Gabriel Tamaș crede că Gigi Becali este oarecum îndreptățit să aibă o astfel de atitudine, ținând cont de faptul că a investit foarte mulți bani de-a lungul anilor. Mai mult, întrebat dacă ar putea să facă față unei astfel de relații, fundașul a dat de înțeles că este vorba doar despre adaptabilitate din partea ambelor tabere.
"Până la urmă sunt banii dânsului și echipa dânsului. Dacă are o colaborare bună cu antrenorul care este pe bancă și antrenorul zice 'Da, patroane, ai dreptate'.. antrenorul decide.
Și pe mine dacă m-ar suna patronul care mă plătește și îmi zice 'Bă, Gabi, nu crezi că ar fi mai bine să faci așa?' și ajung după la spusele patronulu,i îți dai seama că zic 'Bă, poate are dreptate'. Eu zic că există o comunicare între patron și staff-ul FCSB-ului.
(n.r. dacă ai putea să lucreze în acest mod) Nu știu. Dar te poți adapta. Și patronul se poate adapta după staff și staff-ul după patron. Pentru că până la urmă suntem muncitorii patronului și nu îl putem refuza. Dacă spui nu, vine altul 'La revedere, hai, următorul!'", a spus Tamaș, în cadrul podcastului VictoryCup.
Marius Șumudică a fost întrebat despre o posibilă instalare pe banca FCSB-ului
Aflat pe punctul de a se retrage din antrenorat, Marius Șumudică a fost întrebat dacă ar accepta o nouă propunere de la FCSB și cum vede situația bizară de la clubul patronat de Gigi Becali, unde nu există antrenor cu Licență Pro, iar finanțatorul ia toate deciziile legate de echipă.
”Te-ai mai duce la FCSB?”, a sunat întrebarea lui Radu Naum, iar Șumudică a răspuns fără să stea pe gânduri.
”Nu discut de subiectul ăsta, e unul închis. Întrebați-mă de Rapid dacă vreți. Îmi face mare plăcere să vorbesc despre Rapid. Nu vreau să vorbesc despre FCSB, nu sunt în măsură să vorbesc, nu am ce. Am o relație foarte bună cu Gigi, ne respectăm, dar nu sunt în măsură”, a transmis Marius Șumudică, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: liga 1 , gigi becali , gabi tamas , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...