Gabi Tamaș a cerut rezilierea contractului cu Petrolul: ”Aștept răspunsul conducerii”
articol scris de Digi Sport01.09.2022, 16:51
Gabriel Tamaș (38 de ani) a anunțat, miercuri, după meciul Petrolului cu Chindia, scor 3-2, că se gândește la plecarea de gruparea prahoveană, iar joi a cerut deja rezilierea contractului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Problemele financiare ale echipei sunt principala cauză a supărării lui Tamaș și a celorlalți jucători, potrivit antrenorului Nae Constantin.
Gabi Tamaș a cerut rezilierea contractului cu Petrolul
După ce a anunțat miercuri decizia la care se gândește, Gabi Tamaș a făcut acum deja o solicitare către conducerea clubului Petrolul Ploiești.
”Da, e adevărat, am cerut azi rezilierea contractului cu Petrolul! Aștept răspunsul conducerii”, a transmis Gabriel Tamaș, pentru Playsport.
Gabriel Tamaș, variantă pentru CFR, FCSB și Voluntari
Valeriu Răchită a vorbit în cadrul emisiunii Liga Digi Sport despre problemele financiare de la Petrolul Ploiești. Fostul fotbalist a mărturisit că, deși își dorește ca Tamaș să rămână pe Ilie Oană, fotbalistul este îndreptățit să fie nemulțumit de situația ”lupilor”.
”Gabi e un băiat de cuvânt. A discutat cu anumiți oameni, a avut promisiuni și asigurări, a adus și o sumă de bani. A avut săptămâna asta o discuție cu cei din conducere că se vor rezolva anumite probleme, să se dea măcar un salariu. Sper să îl ținem la Ploiești, totuși, pentru că este liderul echipei.
E posibil să meargă la CFR Cluj, îl vor și FCSB și FC Voluntari. Nu e un fundaș mai bun decât Tamaș. Nu există. Tamaș e cam printre cei mai buni. Gabi nici nu vrea să fie el plătit, vrea să le fie date salariile celor cu situații mai delicate.
Erau banii de la televiziune, erau promisiunile unor sponsori, dar pe mine mă înfioară business-plan-ul celor din conducere. Eu nu am bani de Dacie, dar îmi cumpăr Maybach în leasing. Nu înțeleg cum s-a făcut bugetul. Dacă nu ai niciun ban, cum să îți aduci 30 de jucători?”, a declarat Valeriu Răchită la Liga Digi Sport.
Etichete: gabi tamas , gabi tamaș fcsb , gabi tamas voluntari , gabi tamas petrolul , gabi tamas cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...