Fundașul văzut de Steaua ca un salvator are doar două meciuri ca titular în acest sezon
10.01.2017, 09:51Mihai Bălașa este, cel mai probabil, următorul transfer al Stelei, menit să acopere un post care în ultimele sezoane a fost unul problematic la formația roș-albastră. E văzut drept soluția ideală, însă lipsa meciurilor în picioare ar putea fi marea problemă a fundașului dreapta care aparține de AS Roma și ar putea deveni un al doilea "caz Mitrea", primul stelist anunțat în acest sezon că poate pleca, la scurt timp după ce a fost luat tot din Italia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cu doar 8 meciuri (doar două ca titular) în actualul sezon la Trapani, în Serie B, apărătorul român nu a mai avut constanța din stagiunea trecută, când a fost un om de bază la Crotone, care a promovat în Serie A TIM.
Inconstanța de până acum ar fi un motiv de îngrijorare în cazul în care fotbalistul va ajunge în România, în cele din urmă. Împrumutul la Trapani este până la finalul sezonului, iar AS Roma ar trebui să îl încheie mai rapid, pentru a-l ceda mai departe, la Steaua.
Bălașa (22 de ani pe 14 ianuarie) evoluează cu predilecție pe postul de fundaș dreapta, dar poate juca și în centrul apărării sau în linia de mijloc, la închidere. A fost transferat de către AS Roma în 2013, de la Viitorul Constanța, pentru 150.000 de euro, iar, în perioada 2014-2016, a evoluat la Crotone, echipă pe care a ajutat-o să promoveze în Serie A, în sezonul precedent.
Despre un eventual transfer al jucătorului Romei la Steaua a vorbit și tatăl jucătorului, Crisi Bălașa, pentru "Digi Sport Special": "Sunt bucuros că o echipă ca Steaua îl vrea pe Mihai. Cred că ar face faţă. Dar este decizia lui, el va hotărî dacă se întoarce sau nu în Liga 1".
La începutul acestui sezon, Steaua l-a împrumutat pe Bogdan Mitrea de la Ascoli, dar vicecampionii au renunțat la el înainte de jumătatea turului de campionat. Două gafe i-au fost "fatale" fundașului central, care nu a fost nici la reunire și la vizita medicală.
800.000 de euro este actuala cotă de piață a fundașului central, potrivit site-ului transfermarkt.de. Cea mai ridicată a fost de un milion de euro, în vara anului 2016, atunci când a fost împrumutat de la AS Roma.
Etichete: transfer steaua , steaua transfer , steaua balasa , balasa steaua , balasa transfer , balasa steaua transfer , mihai steaua transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...