FRF va face recurs la hotărârea prin care dezafilierea Universității Craiovei a fost declarată ilegală
18.12.2012, 18:44La o zi după ce Curtea de Apel a făcut public motivarea deciziei prin care dezafilierea Universității Craiova a fost declarată ilegală, FRF a anunțat că va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Într-un comunicat postat marţi pe site-ul oficial, FRF a precizat că nu este în conflict cu ceea ce reprezintă Universitatea Craiova, ci cu conducerea unei societăţi comerciale, mai exact cu reprezentantul acesteia, Adrian Mititelu.
"FRF subliniază din nou că apreciază în mod deosebit simbolul reprezentat de Universitatea Craiova şi îi respectă pe toţi suporterii şi iubitorii acestui nume de tradiţie în fotbalul românesc. Conflictul juridic al FRF nu este un conflict cu ceea ce reprezintă Universitatea Craiova, ci cu conducerea unei societăţi comerciale care, din păcate, şi-a arogat performanţele şi palmaresul acestui nume fără a avea dreptul moral de a face acest lucru. Situaţia în care a ajuns acest nume al fotbalului românesc este responsabilitatea exclusivă a acestei conduceri, în special a reprezentatului acesteia, Dl. Adrian Mititelu", spune FRF.
Forul condus de Mircea Sandu a mai spus că îi asigură pe fanii Universităţii Craiova că "va face toate eforturile pentru revenirea acestui simbol al fotbalului românesc în prim planul vieţii sportive, eliberând acest brand de influenţa distrugătoare a celor care i-au uzurpat imoral numele".
Etichete: frf dezafiliere craiova , frf va face recurs , frf excludere craiova , frf iccj , frf mircea sandu adrian mititelu , sandu adrian mititelu dragomir , dezfilierea ilegala craiova , dezafilierea craiovei este ilegala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...