FOTO Tchite a semnat cu Petrolul. "Sunt nerăbdător să joc în faţa fanilor! Sunt sigur că o să-i fac fericiţi"
25.02.2015, 12:16Atacantul Mohamed Tchite a semnat un contract cu Petrolul Ploieşti valabil până la finalul sezonului Ligii I, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În vârstă de 31 de ani, Mohamed "Meme" Tchite a venit la Ploieşti din postura de jucător liber, fiind convins de către antrenorul Mircea Rednic.
"Tchite este un vârf de clasă şi am mare încredere că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Are un nume important în Belgia şi sunt convins că se va remarca imediat şi în campionatul românesc. În absenţa lui Toto Tamuz, aflat în recuperare, aveam mare nevoie de un atacant şi sunt foarte bucuros că Meme s-a alătura haitei noastre. Are un stil spectaculos, iar fanii noştri îl vor îndrăgi imediat", a declarat antrenorul Mircea Rednic.
La rândul său, Tchite s-a declarat încântat de transferul la Petrolul Ploieşti: "Este o nouă experienţă pentru mine şi sunt fericit că am ajuns la Petrolul. Am aflat deja despre tradiţia acestui club şi am văzut imagini cu suporterii înfocaţi ai echipei. Atmosfera de pe stadion este extraordinară şi sunt nerăbdător să joc în faţa lor. Vreau şi sunt sigur că o să îi fac fericiţi!"
Născut la 31 ianuarie 1984 în Burundi, Tchite este singurul fotbalist în activitate care a evoluat pentru toate cele trei mari echipe belgiene, Anderlecht, Standard Liege şi FC Bruges. În perioada 2007-2010, Tchite a evoluat la Racing Santander în 88 de partide şi a marcat 24 de goluri.
Etichete: transfer , petrolul , mohamed tchite , tchite la petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...