FOTO Petrolul, comando în lupta pentru titlu: "Suntem pregătiți de luptă!"
12.02.2014, 21:52Petrolul i-a adus în această iarnă pe Adi Mutu și Ianis Zicu și cei doi, alături de antrenorul Cosmin Contra, au anunțat că se vor bate pentru titlu până în ultima clipă, principalele rivale fiind Steaua și Astra.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Ploieștenii se pregătesc pentru ultimele 15 etape ale Ligii 1 la Belek, în Turcia, unde miercuri au avut avut o zi specială, mergând într-un parc de distracții, unde s-au întrecut la paintball.
Antrenorul Cosmin Contra și-a împărțit lotul în două echipe, verzii și roșii, și au urmat momente desprinse din filmele de comando, la final scorul fiind însă egal, cu câte o captură a steagului advers de fiecare parte. Interesant este faptul că tehnicianul găzarilor a făcut parte din aceeași echipă cu Adi Mutu, în vreme ce Zicu a fost coechipier cu veteranii Geraldo, Bornescu și Mustivar.
Petrolul urmează să dispute vineri ultimul amical în Antalya, contra rușilor de la Terek Grozny, la care evoluează foștii ploieșteni Gicu Grozav și Jeremy Bokila. Sâmbătă petroliștii revin în țară, cu o săptămână înainte de startul returlui.
Duminică, 24 februarie, Petrolul joacă în deplasare cu FC Brașov, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1. Fazele cele mai importante vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
sursa foto: fcpetrolul.ro
Etichete: petrolul ploiesti , petrolul comado , petrolul lupta titlu , mutu si zicu petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...