Fotbalistul de la FCSB pe care Gigi Becali îl poate vinde cu 10 milioane de euro
articol scris de Digi Sport01.05.2023, 20:38
FCSB a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova, scor 2-1, în cadrul etapei cu numărul 6 din SuperLiga României.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andrea Compagno și Deian Sorescu le-au adus victoria roș-albaștrilor, în timp ce pentru olteni a marcat Elvir Koljic, din lovitură de la 11 metri.
Ștefan Târnovanu, pariul lui Dumitru Dragomir
Ștefan Târnovanu a fost ”îngerul păzitor” din poarta celor de la FCSB, iar Dumitru Dragomir a vorbit la superlativ despre tânărul goalkeeper.
Mai mult, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal îi prevede portarului un viitor strălucit în Europa și spune că Gigi Becali va încasa cel puțin 10 milioane de euro în schimbul său.
"Steaua (n.r - FCSB) are doi portari senzaționali, dar n-am mai avut așa mare încredere în Târnovanu. Acum, după meciul ăsta... e un copil inteligent, care se preocupă să învețe. Bravo lui! E portar de bani mulți.
Eu vă spun de pe acum, e portari de bani mulți. 10 milioane! Apără la toate echipele din Europa. L-am studiat, a mai și greșit, dar ieri a făcut o partidă... dacă le dădeau 3-4 Craiova nici nu erau multe", a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.
- 1.5 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Târnovanu, potrivit transfermarkt.com.
Reacția lui Ștefan Târnovanu după victoria cu Universitatea Craiova
”O seară foarte frumoasă, pentru că am câștigat cele trei puncte. Ne-am apropiat de Farul, mă bucur. Mai avem patru meciuri, trebuie să le jucăm la fel, să fim la fel de maturi pe final și să luăm de fiecare dată cele trei puncte.
E o luptă care se va ține până în ultima etapă. Sunt trei puncte. Dacă Farul se va încurca măcar o dată pe lângă victoria pe care o vom obține noi la ei, vom fi campioni. Cred că avem o echipă matură. Avem și noi tinerii noștri foarte talentați”, a declarat Ștefan Târnovanu.
Portarul FCSB-ului a vorbit și despre penalty-ul ratat de Andrei Ivan la 1-0.
”Așteptam să bată Ivan, știam că bate el, m-am gândit că dă tare, pe mijloc, că așa a dat și anul trecut. Mă bucur pentru noi că a alunecat și apoi s-a făcut 2-0 pentru noi”, a mai transmis goalkeeper-ul.
Video cu rezumatul partidei dintre Universitatea Craiova și FCSB
Etichete: dumitru dragomir , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...