Fotbalistul de la FCSB așteptat la o altă echipă din Liga 1: "Vai de capul meu. Și așa am nevoie"
articol scris de Digi Sport31.10.2022, 10:38
Ultimul fotbalist intrat în "colimatorul" lui Gigi Becali, Joyskim Dawa (26 de ani), pare a avea o "cale de ieșire" rapidă în cazul în care patronul FCSB-ului va dori să se despartă de el, în iarnă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fundașul a fost titular incontestabil de la transferul de la FC Botoșani, produs în vară, pentru 350.000 de euro.
Dawa, așteptat la o altă echipă din Liga 1
Totuși, ultimele prestații ale camerunezului l-au nemulțumit pe Gigi Becali, care nu s-a ferit în a-l critica public.
Dawa are însă o cale de scăpare rapidă, oferită de patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime. Întrebat dacă l-ar lua înapoi la formația sa pe fundașul de la FCSB, acesta a răspuns fără ezitare.
"Vai de capul meu! Şi aşa am nevoie de fundaş, vin meciuri grele, mergem pe terenul Farului Constanţa. Este un fundaş central înalt, dă şi bine cu capul. Dawa este super fundaş central, dar are şi multe baloane la FCSB, de aceea mai şi greşeşte. Dacă are 10 baloane, greşeşte şi el câteva", a spus Valeriu Iftime, conform Primasport.
Dawa a fost fotbalistul celor de la FC Botoșani între august 2021 și iulie 2022, perioadă în care a bifat 32 de partide pentru moldoveni.
Fundașul din Liga 1 propus în locul lui Dawa
Ionuț Rada (40 de ani), fost jucător la Rapid, FCSB și CFR Cluj, este de părere că Marian Huja (23 de ani), fundașul Petrolului, ar face față în acest moment la grupare patronată de Gigi Becali.
Cred că revenirea lui Cristea va conta, ținând cont că cei doi fundași centrali care joacă acum, Tamm și Dawa, sunt asemănători, adică destul de rigizi, rudimentari. Cristea ar putea să ajute în acest cuplu și să joace cu unul dintre aceștia, el fiind puțin mai scund.
Mie îmi place Huja, de la Petrolul. Un fundaș central cu mare potențial, e și de picior stâng. Cred că ar putea să fie luat în considerare. Are și o statură impunătoare, a jucat bine la Petrolul. Chiar cred că ar putea deveni o soluție pentru apărarea celor de la FCSB.
Îl văd un jucător cu personalitate, care și construiește. Bineînțeles, este încă tânăr. Are nevoie să fie în continuare educat, mai ales tactic, în momentul în care are ieșirile din defensivă.
Față de Tamm și Dawa, văd anumite faze cum le interpretează, poziția de apărător pe care de multe ori la Dawa nu o văd, el atacând decisiv. Eu cred că el ar putea să ajute, vom vedea”, a spus Ionuț Rada, la Pro Arena.
- 16 meciuri a bifat Marian Huja în acest sezon la Petrolul, în toate competițiile
- 450.000 de euro este cota de piață a fundașului care are și cetățenie portugheză
Înainte de a ajunge la Petrolul în septembrie 2020, Marian Huja a mai fost legitimat la Belenenses U17, Watford U18 și Koge.
Etichete: valeriu iftime , jucator fcsb , joyskim dawa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...