Fotbaliștii Universității Craiova nu vor avea primă specială la derby-ul orașului! Câți bani vor încasa pentru victorie
articol scris de Digi Sport14.02.2022, 15:20
Universitatea Craiova dispută luni derby-ul orașului cu U Craiova 1948, meci la care s-au vândut deja peste 5.000 de bilete.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Universitatea Craiova - U Craiova 1948 se joacă luni, de la ora 19:55, și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe www.digisport.ro, sau în Aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Fotbaliștii Universității Craiova nu vor avea primă specială la derby-ul cu U Craiova 1948
Mihai Rotaru, președintele Universității Craiova, a transmis că fotbaliștii lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani) nu vor beneficia de vreo primă specială în cazul unei victorii în fața rivalei din Bănie.
Tot el a mai dezvăluit și că Universitatea Craiova acordă o clauză fixă la fiecare meci câștigat, indiferent de numele adversarului, în valoare de 1.000 de euro.
"Prima se acordă conform contractului fiecăruia. Avem 1.000 de euro victoria și atâta rămâne, nu se premiază nimic altceva.
Doar dacă se întâmplă ceva special - penalități, nu? Glumesc acum. Nu există nimic special, există prima de joc care este 1.000 de euro la victorie, indiferent de adversar", a explicat Rotaru, conform Pro X.
Mihai Rotaru a anunțat că Universitatea Craiova are un nou obiectiv pentru acest sezon de Liga 1
În acest context, președintele clubului, Mihai Rotaru, a anunțat că Universitatea Craiova are un nou obiectiv în campionat, locul 3. Totuși, craiovenii nu vor să termine sezonul fără niciun trofeu, așa că țintesc Cupa României, unde o vor întâlni pe Sepsi în semifinale.
"Noi la începutul campionatului am crezut în titlu anul acesta. Am crezut că avem forță s-o facem, poate mai mult decât niciodată. Din păcate a fost acea serie de 10 meciuri cu o singură victorie (n.r. 7 noiembrie - 18 decembrie, perioadă în care Universitatea Craiova nu a câștigat niciunul dintre cele 7 meciuri din campionat) și a ieșit din calcul titlul de campioană pentru sezonul acesta.
A trebuit să ne reorganizăm, să ne redefinim obiectivele și în momentul ăsta ne uităm la locul 3 și la Cupa României. Și neșansa a jucat un rol, dar și anumite greșeli din partea noastră. Din păcate, suntem departe", a transmis Rotaru, potrivit aceleiași surse.
Etichete: prima , mihai rotaru , derby-ul craiovei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...