Fostul antrenor de la FCSB a dezvăluit de ce nu a mai rămas la echipa lui Becali
articol scris de Digi Sport24.08.2021, 11:45
Dinu Todoran a dezvăluit de ce nu a mai rămas la FCSB, chiar dacă Gigi Becali i-a propus să pregătească echipa a doua, după ”instalarea” lui Edi Iordănescu la prima echipă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul care a început sezonul ca antrenor al vicecampioanei României, după plecarea lui Toni Petrea, este gata de o nouă provocare.
Dinu Todoran: ”Vreau să primesc o ofertă și să antrenez”
„Pentru că s-a încheiat, a fost de comun acord. Vreau să încerc în altă parte, eu vreau să antrenez! Vreau să primesc o ofertă și să antrenez, pentru că am ales drumul acesta. Din punct de vedere al contractului a fost totul în regulă, nu a fost nicio problemă de bani”, a spus Dinu Todoran, la Pro X.
După șase etape, FCSB ocupă locul 6, cu 9 puncte. În runda următoare, echipa lui Edi Iordănescu va juca pe terenul campioanei CFR Cluj, duminică, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
La finalul meciului cu Sepsi, Edi Iordănescu a subliniat că a avut foarte puțin timp la dispoziție pentru a repara problemele de la FCSB și a spus că așteaptă mult mai mult de la jucătorii săi, cărora "le-au ieșit prea puține".
"Am avut 4 zile la dispoziție să identific anumite lucruri și primele concluzii sunt că avem tare mult de muncă. E o echipă predominant tânără și trebuie să o luăm pas cu pas. E plină competiție și nu pot interveni agresiv.
Trebuie să fim echilibrați, maturi, în frunte cu mine, iar cu răbdare să încercăm să ducem echipa acolo unde îmi doresc. Acum suntem foarte departe. E un dezavantaj major că e plină competiție. Echipa a dorit, a vrut, dar am simțit în multe momente și foarte multă precipitare. Ei și-au dorit, i-am simțit, din păcate ne-a ieșit prea puțin”, a spus Edi Iordănescu.
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , dinu todoran , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...