Video Fostul antrenor al lui Moke îi avertizează pe steliști: ”E lent, foarte lent ca fundaș central”
31.08.2016, 19:27Oficialii Stelei au rezolvat, într-un final, transferul lui Wilfred Moke. Mijlocașul congolez a fost la sediul clubului unde a parafat noul contract. Fostul său antrenor de la FC Volunari nu crede că fotbalistul poate fi folosit ca fundaș central, pentru că în acel momemt nu ar fi folosit la adevărata sa valoare, iar că postul care îl prinde cel mai bine este cel de mijlocaș defensiv, acolo unde îl întrece pe Muniru.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul antrenor al celor de la FC Voluntari, Ionel Ganea, liber de contract în acest moment, este convins că Steaua a făcut o alegere bună atunci când l-a transferat pe Wilfred Moke, în vârstă de 28 de ani. ”Eu cred că va fi un jucător foarte util, ținând cont de calitățile pe care le are, pentru că Stelei îi lipsește un jucător de acest gen. Este un jucător defensiv foarte bun, are talie bună în primul rând, are forță și are o capacitate bună de efort”, a spus Ganea, care a mai adăugat că fotbalistul nu trebuie folosit pe postul de fundaș central.
”În opinia mea, este foarte lent, ca și fundaș central. În calitate de mijlocaș defensiv este mai bun ca Muniru, care este un jucător destul de bun, numai că nu are calitățile lui Moke”, a spus antrenorul despre unul dintre ultimele transferuri de la Steaua.
”Jakolis, defensiv, e mai slab ca Enache”
Ideea că Jakolis ar putea evolua fundaș dreapta nu este privită cu ochi buni de către Ionel Ganea: ”Niciodată! Părerea mea că și Enache este ținut pe post greșit, el era pe postul de extremă dreapta”.
Steaua îi va putea trece pe lista UEFA, pentru partidele din grupele Europa League, și pe Jakolis, croatul care are în palmare Cupa Croaţiei cu Hajduk Split, şi Cupa României, cucerită cu CFR, în sezonul trecut. Ionel Ganea consideră că roș-albaștrii nu îl pot folosi pe croatul pe care au dat 350 000 de euro CFR-ului, iar pentru acest post ar trebui luat un alt jucător.
”Jakolis are niște calități foarte bune, mai mult acolo în banda dreaptă. Jakolis, defensiv, e mult mai slab ca Enache. Steaua trebuie să își cumpere un fundaș de bandă dreapta”, a mai adăugat antrenorul.
După ce Jakolis a fost rezolvat, oficialii vicecampioanei au parafat și transferul lui Eduard Stăncioiu (35 de ani). ”Stăncioiu are experiență foarte mare pe plan intern, cât și internațional”, a spus Ionel Ganea despre goalkeeperul venit de la ASA Târgu Mureș.
VIDEO CU DECLARAȚIILE LUI GANEA:
Etichete: steaua , ionel ganea , muniru , moke
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...