Exclusiv Foşti antrenori ai FCSB-ului: "La Steaua nu există respect" şi "Împăratul trebuie să ştie tot ce se întâmplă"
19.01.2019, 13:53Massimo Pedrazzini a lucrat în mai multe rânduri la Steaua, respectiv FCSB de-a lungul a 7 ani. Prima dată a venit cu Walter Zenga, iar cei de la club au ajuns să-l aprecieze pe italianul care a activat la Inter şi la Milan, aşa că la un moment dat a fost şi antrenor principal timp de o lună şi jumătate. Acum, însă, a fost dat afară fără niciun regret din postura de director tehnic al Centrului de Copii şi Juniori, gest care l-a deranjat enorm. "La Steaua (n.r. FCSB) nu există respect", a afirmat Pedrazzni la Digi Sport Matinal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali, patronul FCSB-ului, i-a şi botezat unul dintre copii lui Massimo, însă acest lucru nu i-a făcut să devină prea apropiaţi. În momentul în care italianul a făcut raportul final vizavi de munca desfăşurată la juniorii FCSB-ului, la final i-a scris lui Becali că dacă vrea să afle tot ce se întâmplă la centrul de pregătire condus de Vasile Geambazi, aşteaptă un telefon. Pe care nu l-a primit.
"La FCSB, la copii se conduce la fel cum face Becali la prima echipă" - Massimo Pedrazzini
"Respectul este un cuvânt care la FCSB nu există. Eu nu aveam bilet la meci. Am cerut un bilet ... Edi Iordănescu, pentru care am tot respectul, a fost un singur meci antrenor principal pe banca tehnică şi are mai mult respect decât alţii. Eu am fost antrenor acolo, dar eu nu am. Acolo, respect este un cuvânt care nu există. Nu ştiu de la cine, dar patronul este cel care permite un astfel de comportament. Din păcate, şi la sectorul de copii şi juniori se conduce la fel cum face Becali la prima echipă", a afirmat Pedrazzini la "Matinal".
"De fiecare dată când am considerat că nu mai sunt de folos la FCSB, am decis să plec. Singura dată când am fost dat afară a fost acum şase luni, de la sectorul de copii şi juniori. Mi s-a spus că ei au nevoie de altceva.
Cine m-a dat afară? Eu am avut o discuţie cu domnul Vasile Geambazi şi cu Bebe Alexe.
Eu ştiu care e situaţia. Acolo sunt nişte persoane care nu acceptă dacă nu eşti ascultător, chiar dacă e vorba de copii şi juniori. Nu pot să accept nişte compromisuri care se întâmplă... Puţin, acolo, la un campionat, o cupă, două participări în Liga Campionilor i se datorează şi lui Massimo", a încheiat italianul.
Despre faptul că nu beneficiază de un tratament special, chiar dacă a îmbrăcat tricolul Stelei şi a fost antrenor al roş-albaştrilor, a vorbit şi Ilie Stan.
"Eu am jucat la la Steaua, am fost antrenor, dar nici eu nu primesc bilet. Am adus 50.000 de oameni în tribune la un meci, dar nu primesc bilet. Am tot respectul pentru Massimo, a venit în România şi a făcut performanţă, dar eu am şi jucat acolo! Ce să fac, 'Gigi, dă-mi şi mie un bilet?'. Gigi se ocupă de bilete?
Nu vreau să vorbesc mai mult, aşa cum nu am făcut-o nici când am plecat. M-am dus doar la Gigi şi i-am spus mai multe lucruri şi până la urmă mi-a dat dreptate. Seara m-a sunat şi mi-a spus să mă întorc, dar nu am vrut. Mi-aduc aminte că mi-a spus că la FCSB, împăratul trebuie să ştie toate lucrurile de la echipă", l-a completat Ilie Stan, prezent în platoul "Matinalului".
Etichete: ilie stan , gigi becali , massimo pedrazzini , antrenori steaua , vasile geambazi , antrenori fcsb , centrul de copii si juniori fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...