Video ”Foarte grav ce s-a întâmplat, e ciclic!”. MM Stoica n-a mai răbdat și ”a pus cuțitele pe masă”
27.09.2018, 01:40Lupta pentru cununa cu lauri în Liga 1 se anunță în acest sezon mai animată ca oricând. FCSB nu mai este mare favorită, ca în anii trecuți, pentru că CFR Cluj, U Craiova 1948, Astra și cel puțin Viitorul au arătat că au loturi capabile de a ține cadența până la finalul sezonului. În aceste condiții, se aspresc și declarațiile oficialilor echipelor implicate în lupta pentru titlu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Înainte de a pleca spre Zlatna, acolo unde roș-albaștrii vor juca joi seară în ”16”-imile Cupei, contra celor de la Unirea Alba Iulia, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, MM Stoica n-a avut nicio reținere în a trimite câteva săgeți spre rivalii de la CFR Cluj.
"Dincolo de meciul de Cupă, ne interesează foarte tare să câştigăm la Târgu Mureș cu FC Hermannstadt! Vom avea un meci dificil, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat cu CFR. Acolo CFR Cluj a câştigat cu foarte multă şansă. Este o mare minciună rezultatul ăla, a fost o gravă eroare de arbitraj la 0-0! Bîrsan a demonstrat că eroarea pe care a făcut-o la meciul FCSB - CFR, din sezonul trecut, campionatul regulat, nu este întâmplătoare. Una e să te grăbești și să nu lași un avantaj și alta e să vezi că se creează avantajul și să fluieri.
Foarte grav ce s-a întâmplat, probabil că asta se întâmplă, e ciclic, se întâmplă mereu când joacă Sibiul cu CFR! A mai retrogradat Sibiul din cauza unei greşeli de arbitraj când Radu Petrescu a inventat un fault la Beto. Beto care a dat pe lângă minge şi a căzut în cap. A picat Sibiul atunci iar CFR a câştigat campionatul!”, a spus, la TVR, directorul sportiv al roș-albaștrilor.
MM Stoica are totuși încredere că nu vor mai fi erori mari de arbitraj și în sezonul în curs. ”Sper să nu avem şi noi parte de erori inexplicabile împotriva noastră. Dar, până acum nu avem de ce să ne plângem, a fost cel mai bun arbitraj din ultimii ani”, a mai spus MM Stoica.
VIDEO cu declarația lui MM Stoica
Ce reclamă MM Stoica?
În timpul partidei care a contat pentru etapa a 9-a a Ligii 1, dintre Hermannstadt și CFR Cluj, scor 0-1, arbitrul Marcel Bîrsan i-a "furat" echipei gazdă o șansă uriașă de a înscrie. Era minutul 56, când la o acțiune a celor de la Hermannstadt, Bîrsan a dictat lovitură liberă pentru o intrare asupra lui Serediuc, când de fapt ar fi trebuit să lase legea avantajului, pentru ca Tsoumou să finalizeze. În plus, ”centralul” a fost ezitant, fluierând cu întârziere, ceea ce a determinat o dezamăgire și mai mare în tabăra gazdelor, care sperau să deschidă scorul la acea fază.
CFR Cluj a avut o evoluție mediocră contra celor de la Hermannstadt. Campioana României a întrerupt seria partidelor fără victorie și s-a impus prin singurul șut pe spațiul porții.
VIDEO cu faza incriminată de la meciul Hermmanstadt - CFR
Etichete: mm stoica , marcel birsan , fcsb , fcsb cupa romaniei , arbitraj fcsb , unirea alba iulia - fcsb live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...