Florinel Coman, un singur gol în acest sezon! Cum tratează Toni Petrea lipsa de formă a atacantului
articol scris de Digi Sport20.02.2021, 14:30
Florinel Coman (22 de ani), care a vorbit cu sinceritate despre situație, traversează a doua perioadă grea la FCSB, după cea de la început când nu marca, dar cei din staff-ul roș-albaștrilor au încredere în el.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Toni Petrea, antrenorul liderului din Liga 1, a explicat cum tratează această chestiune delicată, dar și ce așteaptă de la el în partida de azi cu Chindia Târgoviște.
”Eu sper să aibă o evoluție bună în meciul cu Chindia și să se ridice la nivelul jocului. Are nevoie de timp pentru a căpăta încredere după accidentarea grea. Este un fotbalist foarte bun și sunt convins că va reveni la nivelul cu care ne-a obișnuit.
Dar, eu am încredere în întreaga echipă că va depăși acest moment mai puțin bun”, a spus Petrea.
MM Stoica (55 de ani) a explicat de ce Coman nu a mai avut realizări notabile, dar a spus că așteaptă ”revenirea” lui chiar de la meciul cu Chindia Târgoviște, care se va juca sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 20:00, pe Arena Națională, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Mai ales că și FCSB se află în cădere liberă după cele trei eșecuri consecutive, două în campionat și unul în Cupa României.
MM Stoica, explicații despre criza de formă a lui Florinel Coman
”A avut o accidentare foarte complicată și foarte rar întâlnită în fotbal. Unii medici spuneau că trebuie să se opereze, alții că nu. La gleznă a avut o problemă. A fost o contuzie puternică dar care efectiv i-a deteriorat glezna. Ceva asemănător a avut Chipciu când a fost faultat de către Laurențiu Rus.
El nici pregătirea din zona galbenă (n.r. cantonamentul controversat pe care FCSB l-a efectuat în Turcia) nu a făcut-o alături de colegi.
El, forma sportivă nu și-a recăpătat-o 100%. A avut o răbufnire de orgoliu în ultimele 20 de minute la meciul cu Sibiul. Dar motivele sunt obiective la el. Aștept revenirea lui la meciul cu Chindia”, a spus MM Stoica, în exclusivitate la Digi Sport.
Florinel Coman, un singur gol marcat în actuala ediție a Ligii 1
Florinel Coman a ratat aproape în întregime prima parte a campionatului, din cauza accidentării suferite în partida cu Backa Topola din turul doi preliminar al Europa League, scor 6-6, meci decis la loviturile de departajare, dar, în momentul revenirii, a arătat un nivel bun de joc, reușind chiar să marcheze la chiar primul meci jucat după acea pauză de aproape trei luni, cu UTA.
Golul din poarta arădenilor a rămas, însă, singurul reușit de Florinel Coman în acest campionat, de atunci urmând o serie ”neagră” de meciuri consecutive fără gol înscris.
- 2 goluri a marcat Coman în cele 15 meciuri din acest sezon, unul în Liga 1 și unul în Europa
Etichete: florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...