Florin Tănase pune performanța în fața banilor. Reproșul lui Hagi și postul său preferat din teren
03.06.2016, 16:26Florin Tănase (21 de ani), mijlocașul celor de la Viitorul, are șanse de a semna în această vară cu Steaua, grupare care i-a transferat deja pe Bojan Golubovic și pe Ovidiu Popescu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Până la acel moment, Tănase s-a destăinuit, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, despre situația sa de la Viitorul, dar și despre ce i-a reproșat cel mai tare Hagi la finalul sezonului trecut.
”Dacă ne uităm la cifre, goluri, pase de gol, pot spune că este cel mai bun sezon al meu. Evident, au fost și minusuri, cum ar fi că trebuia să fiu mai prezent în joc la unele meciuri.
Referitor la cel mai des reproș pe care mi l-a făcut domnul Hagi, dânsul mi-a reproșat că mă relaxez în fața porții. Nu știu exact ce a zis, așa pare, dar eu zic că nu mă relaxez”, a spus Tănase la Digi Sport.
Tănase nu este sigur că va semna cu Steaua, deși își dorește, dar este convins că va ajunge până la urmă la o echipă de top, pentru că are ambiția de a face performanță.
”Nu mă gândesc să plec la o echipă din Asia sau din țările arabe. Nu mă gândesc la asta acum. De ce? Pentru că am 21 de ani , pentru că mai am mult de jucat și nu pot să mă duc acolo.
Mă gândesc la performanță, în primul rând, la bani poți să te gândești peste 32 de ani, încolo”, a mai specificat jucătorul.
”Perla” lui Hagi de la Viitorul ne-a mai spus și care este postul din teren pe care dă cel mai bun randament.
”Îmi place să joc în stânga, dar și vârf. Nu în ultimul rând, mă simt bine și ca al doilea atacant, în spatele unui vârf autentic”, a mai spus Florin Tănase pentru Digi Sport.
Etichete: florin tanase steaua , florin tanase steaua viitorul , tanase oferta steaua , tanase viitorul oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...