Exclusiv Florin Tănase nu s-a antrenat cu echipa. De ce a lipsit căpitanul FCSB și ce a decis Andronache
10.08.2019, 20:15FCSB a susținut sâmbătă dimineața antrenamentul oficial înaintea meciului din Liga 1, cu Voluntari. Antrenorul roș-albaștrilor a avut parte de vești bune, Gnohere și Roman s-au antrenat normal, așa cum a făcut-o și Pintilii încă de acum câteva zile.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Totuși, Vergil Andronache s-a confruntat și cu o problemă. Florin Tănase nu s-a pregătit alături de colegii săi.
Din informațiile Digi Sport, căpitanul vicecampioanei a simțit dureri la picior și pentru că vrea să menajeze mai mulți titulari la meciul următor, Andronache a decis ca Tănase să nu facă antrenament.
Chiar și așa, ”decarul” FCSB va face deplasarea cu echipa la Pitești, acolo unde se va juca meciul din etapa a 5-a, meci transmis în direct la Digi Sport 1.
Tănase a fost unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB în acest început de sezon, cu 4 goluri și o pasă de gol în 9 meciuri disputate.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Tănase, conform transfermarkt.com.
FCSB va folosi mai multe rezerve cu Voluntari
Vergil Andronache va menaja mai mulți jucători în meciul cu Voluntari. Tehnicianul FCSB va utiliza mai multe rezerve pentru ca titularii să fie sută la sută concentrați la meciul retur din turul trei preliminar al Europa League, cu Mlada Boleslav. În tur s-a terminat 0-0.
”Noi ne focusăm pe Europa League. Nu înseamnă că cine va intra cu Voluntari nu va da totul ca să câștige”, susține Andronache.
Partida dintre FCSB și Voluntari se va disputa duminică, de la ora 21:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS-RDS. Meciul va fi și în format live video și text pe digisport.ro.
Etichete: florin tanase , antrenament fcsb , tanase fcsb , fcsb voluntari , vergil andronache
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...