Exclusiv Florin Prunea știe cum va fi rezolvată problema de la Universitatea Craiova: ”Punct!”
articol scris de Digi Sport02.11.2024, 07:43
Universitatea Craiova traversează o perioadă slabă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce au câștigat un singur meci în ultimele opt etape din SuperLigă (3-0 cu Unirea Slobozia), oltenii au pierdut surprinzător pe terenul divizionarei secunde Metalul Buzău, scor 0-1, în prima etapă din Grupa B a Cupei României.
La scurt timp după acest eșec suferit de echipa pe care o patronează, Mihai Rotaru a dat de înțeles că ar dori să rupă colaborarea cu antrenorul Costel Gâlcă (52 de ani).
Însă, pentru a-l putea da afara pe Gâlcă, ”omul cu banii” de la formația din Bănie trebuie să-i achite tehnicianului clauza de reziliere, care s-ar ridica la 500.000 de euro, sumă considerată mult prea mare de Rotaru.
Astfel, pentru moment, situația dintre Mihai Rotaru și Costel Gâlcă rămâne incertă.
Florin Prunea nu crede că mai poate continua colaborarea Mihai Rotaru - Costel Gâlcă
Florin Prunea (56 de ani), fostul portar care a fost campion cu Universitatea Craiova în sezonul 1990 / 1991, nu crede că Mihai Rotaru și Costel Gâlcă vor mai putea colabora.
Astfel, în opinia fostului goalkeeper, singura soluție pentru ca această situație să fie rezolvată este ca cei doi să se înțeleagă de comun acord în privința rezilierii contractului antrenorului de 52 de ani.
”Eu mă pun în locul lui Costel (n.r. Gâlcă). După atacul frontal de aseară (n.r. al patronului Mihai Rotaru asupra lui Gâlcă de joi, 31 octombrie) în care lucrurile au fost extrem de clare.
A fost un atac frontal...nu se mai poate, punct, la revedere (n.r. să se continue colaborarea). Cum să mă duc eu în vestiar, ce să le mai zic jucătorilor?
Așa cum îl știu eu pe Costel, cred că până la urmă calea de mijloc este înțelegerea între părți (n.r. pentru reziliere)”, a spus Prunea, la emisiunea Liga Digi Sport.
Costel Gâlcă a preluat banca tehnică a Universității Craiova la mijlocul lunii aprilie. De atunci, tehnicianul a adunat 24 de prezențe la gruparea din Bănie și a înregistrat: 11 victorii, 7 remize și 6 înfrângeri.
În prezent, Universitatea Craiova se află pe locul al 3-lea al SuperLigii, cu 21 de puncte după 14 etape, la 8 lungimi în spatele liderului Universitatea Cluj.
Clasamentul Grupei B din Cupa României. Universitatea Craiova, pe locul al 4-lea
VIDEO Rezumat Metalul Buzău - Universitatea Craiova, scor 1-0
Etichete: universitatea craiova , florin prunea , costel galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...