Exclusiv Florin Lovin: ”Două situații judecate în defavoarea FCSB-ului. Nu ne putem ascunde” + laude pentru CFR Cluj
articol scris de Digi Sport18.05.2022, 10:19
FCSB a ratat, din nou, titlul de campioană în Liga 1, dar Florin Lovin, fost jucător al echipei "roș-albastre", spune că finalul a fost decis de erorile de arbitraj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florin Lovin: ”Două situații judecate în defavoarea FCSB-ului. Nu ne putem ascunde” + laude pentru CFR Cluj
Fostul jucător spune că CFR este, totuși, o campioană meritorie, dar că și-ar fi dorit să vadă o ”finală” cu titlul pe masă între cele două formații. În plus, Lovin e convins că vor trece ani buni până când FCSB va mai lua un trofeu, dacă Gigi Becali nu-și va schimba atitudinea.
”Dezamăgire este cuvântul care-mi vine acum în minte și care să caracterizeze acest final de campionat. Pentru că mi-aș fi dorit să văd finala FCSB - CFR Cluj. Nu s-a întâmplat din cauza arbitrajului, pentru că au fost două situații judecate clar în defavoarea FCSB-ului.
Nu ne putem ascunde. Că este un metru sau un centimetru, tot ofsaid este”, a spus Lovin, la Digi Sport Special.
Lovin a spus de ce merită să fie campioană CFR Cluj
Florin Lovin a explicat de ce a meritat CFR Cluj al cincilea titlu la rând în Liga 1.
”Arbitrajul este dezastruios în România, asta e clar. Poate după ce va fi implementat VAR-ul vom scăpa de astfel de situații. Acum nu mai avem ce face.
Per total, CFR Cluj este pe merit campioană, deoarece a adunat foarte multe puncte, dacă le socotim și pe cele din sezonul regulat. Repet, sunt dezamăgit pentru că nu am avut parte de acea finală și e păcat.
Se spune că play-off-ul s-a făcut pentru spectacol, pentru astfel de tipuri de partide, numai că într-un singur sezon am avut o finală, între Craiova și CFR. În rest, nimic. Pueam avea acum un meci care să se dispute cu titlul pe masă, dar greșelile de arbitraj au influențat acest lucru”, a mai spus Lovin, la Digi Sport.
FCSB, fără titlu din 2015
FCSB a câștigat ultima dată campionatul la finalul sezonului 2014 - 2015, când antrenor a fost Costel Gâlcă.
Coincidență sau nu, în prima parte a sezonului, la finele căreia FCSB avea un avans mare față de ASA Târgu Mureș, Gigi Becali nu a putut controla totul la echipă, pentru că se afla în penitenciar, iar din momentul eliberării gruparea ardeleană a reușit să recupereze diferența și chiar să treacă pe primul loc, dar a pierdut în ultima etapă cu Oțelul și titlul a mers la ”roș-albaștri”.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , gigi becali , florin lovin , fcsb , fcsb gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...