Exclusiv Florin Costea și-a ales favorita înainte de FCSB - FCU Craiova
articol scris de Digi Sport12.11.2023, 19:48
FCSB o va întâlni pe FCU Craiova, duminică, de la ora 21:00, într-un meci din cadrul etapei a 16-a a SuperLigii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Partida de pe Arena Națională se joacă astăzi, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format LIVE VIDEO pe digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport de către abonații RCS-RDS de pe teritoriul României.
Florin Costea, fanul lui FCU Craiova în meciul cu FCSB
Florin Costea (38 ani), fost jucător al oltenilor, dar și al roș-albaștrilor, și-a ales echipa favorită înaintea meciului. Atacantul va susține echipa lui Adrian Mititelu, care este fără victorie în ultimele șase meciuri din campionat.
”Am jucat la ambele echipe, dar o să țin cu FCU. Sunt fanul lor. Și un egal este un rezultat pozitiv. Nu voi veni la meci, dar voi merge să îi susțin când vor juca în Cupă”, a declarat Florin Costea, la Digi Sport Matinal.
Florin Costea a ajuns în vara anului 2011 la FCSB, de la FCU Craiova. În perioada petrecută la formația roș-albastră, atacantul a bifat 28 de partide, timp în care a marcat două goluri și a oferit un assist. Ulterior, a plecat de la echipa roș-albastră, la finalul sezonului 2011/2012.
Florin Costea știe cum poate FCSB să câștige din nou campionatul
După 15 etape jucate în SuperLiga României, FCSB se află pe poziția a doua a campionatului, la doar un punct în spatele liderului CFR Cluj, care are însă un meci în plus. Echipa antrenată de Elias Charalambous are șansa să revină pe fotoliul de lider în această seară, dacă reușește să o obțină cel puțin un punct din meciul cu FCU Craiova.
Înaintea meciului dintre FCSB și FC U Craiova, Florin Costea a vorbit despre șansele reale ale roș-albaștrilor la titlu. Fostul jucător al ambelor echipe este de părere că formația patronată de Gigi Becali va câștiga campionatul în acest sezon dacă va învinge trupa lui Adrian Mititelu.
”Pentru mine, FCSB e Steaua. Este părerea mea personală. Eu am câștigat campionatul cu Steaua și sunt mândru. Acum, ei au început bine primele etape. Au apărut aceste rezultate care au reglat clasamentul. Dacă vor câștiga diseară, vor câștiga campionatul. Au fost egalați și în ultimele minute”, a spus Florin Costea, la Digi Sport Matinal.
Etichete: florin costea , fcu craiova , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...