Florin Cernat se întoarce în Liga 1. A revenit la Oțelul după 14 ani
18.09.2014, 11:48Mijlocaşul Florin Cernat, 34 ani, a semnat cu Oţelul Galaţi, urmând ca prezentarea acestuia să se facă într-o conferinţă de presă, joi, la ora 13:00, a anunţat purtătorul de cuvânt al clubului, Rodica Mişcalenco.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Produs al centrul de copii şi juniori de la Oţelul, Cernat a jucat 36 de meciuri în tricoul gălăţenilor. S-a transferat la Dinamo în 2000, Oţelul încasând 700.000 de euro, ceea ce a însemnat la vremea respectivă cel mai scump transfer intern.
După un singur an la echipa bucureşteană, a ajuns la multipla campioană a Ucrainei, Dinamo Kiev, pentru care a jucat timp de opt ani, inclusiv în UEFA Champions League, perioadă în care a fost selecţionat şi în echipa naţională în 14 meciuri, unde a marcat trei goluri.
Apoi a ajuns la una dintre cele mai puternice echipe din Croaţia, Hajduk Split. Din 2010 a jucat în Turcia, la Karabukspor şi Rizespor. Are în palmares o cupă a României, una a Croaţiei, trei titluri de campion, patru cupe şi trei Supercupe ale Ucrainei.
AGERPRES
Sursa foto: facebook.com/fcotelulgalati/
Etichete: otelul galati , florin cernat , florin cernat otelul , florin cernat a semnat cu otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...