Exclusiv Florin Cernat a ales! ”Este un jucător extraordinar!”
06.01.2017, 10:16Florin Cernat, care în martie va împlini 37 de ani, a decis la ce echipă va juca de acum înainte. Ofertat de Dinamo, dar ”curtat” și de Steaua și Astra, mijlocașul a decis să continue la FC Voluntari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Leasă, managerul general al celor de la Voluntari, ne-a dezvăluit faptul că Cernat va continua la gruparea din Ilfov.
”Florin rămâne alături de noi, așa cum eram convins că se va întâmpla. N-am avut nicio emoție că va încerca să plece, câtă vreme este sub contract. Este un jucător extrardinar. Nu degeaba are oferte și la 36 de ani.
De altfel, i-am propus și prelungirea contractului cu încă un an, ca să vadă cât îl apreciem. Apoi, după ce-și va fi încheiat cariera ne dorim să rămână alături de noi, așa cum se întâmplă și cu Pancu”, a spus Dan Leasă pentru digisport.ro.
Cernat a fost dorit foarte mult de Dinamo, numai că negocierile s-au sistat în momentul în care oficialii celor de la Voluntari au solicitat o sumă de bani în schimbul jucătorului.
"Au fost câteva discuții, dar nu a fost să fie. Multă lume mă întreabă dacă regret, dar nu, nu regret nimic din ce am făcut până acum. Am avut la viața mea oferte de la Ajax, de la Juventus, dar s-au cerut prea mulți bani pe mine și nu s-au putut realiza" a spus, pentru sport.ro, mijlocașul care a evoluat în cariera sa la Oţelul, Dinamo, Dinamo Kiev, Hajduk Split, Karabukspor, Rizespor, Viitorul şi FC Voluntari.
Etichete: florin cernat , cernat steaua , cernat dinamo , cernat oferte , cernat voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...