Florescu: “Budescu n-a fost educat să dea 100% din randament!“
15.01.2014, 12:07Mijlocașul celor de la Dinamo Moscova explică de ce n-a reușit să dea randament bun la Astra, de ce crede că Steaua va ieși campioană, dar și care sunt principalele carențe ale fotbaliștilor români.
George Florescu (29 de ani) se laudă cu faptul că a încheiat anul trecut pe locul 4 în campionatul Rusiei, cu Dinamo Moscova, echipa antrenată de Dan Petrescu, dar cifrele nu prea sunt de partea internaționalului român. Mijlocașul a bifat două prezențe în tricoul rușilor, de fiecare dată fiind introdus pe parcursul întâlnirilor, a jucat în total 25 de minute și are un ”galben” în cont.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florescu nu consideră 2014 un an slab, mai ales că, spune el, evoluează într-un campionat puternic. Mijlocașul spune că va demonstra în timp că Petrescu nu s-a înșelat în privința sa și explică de ce experiența Astra a fost un fiasco.
“Multă lume nu știe, dar eu am fost accidentat. Plus că, înainte de a juca la Astra, nu mai jucasem de patru luni și mi-a fost greu să revin din punct de vedere fizic. Avem și ceva kilograme în plus“, a spus Florescu pentru stiridesport.ro.
”Steaua beneficiază de un lot mai bun și o pregătire superioară”
Internaționalul român a mai spus apoi și ce lucruri negative a observat în Liga 1:
”Sunt mai multe. Am observat că echipele stau destul de slab din punct de vedere tactic, probabil că nu se pune accent pe acest aspect, deși în fotbalul de azi, tactica este foarte importantă.
Dacă o echipă poate duce un meci din punct de vedere fizic și poate respecta cerințele tactice ale antrenorului, atunci aceasta se poate lupta lejer la o medalie în campionatul României”.
Florescu a rămas dezamăgit și de calitatea jucătorilor.
”Sunt destui jucători talentați în Liga 1, dar care nu sunt biciuiți destul. Budescu este unul dintre jucătorii talentați de la Astra, spre exemplu, care de mic n-a fost educat să dea 100% pe teren“, a mai spus Florescu.
În închiere, mijlocașul moscoviților a spus și cine crede că va câștiga campionatul.
”Mi se pare că Steaua are un plus din punct de vedere al lotului, care este echilibrat valoric și bine pregătit fizic. Mi-aș dori să se impună foștii mei colegi, dar este foarte greu“, a conchis Florescu.
Etichete: george florescu , florescu dinamo moscova , florescu budescu astra , florescu steaua campionat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...