Flavius Stoican anunță transferuri la Dinamo, după o nouă umilință cu FCSB. Ce spune de eliminarea lui Răuță
articol scris de Digi Sport30.01.2022, 22:25
Dinamo a fost învinsă de FCSB, 0-3, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 23 a Ligii 1.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Gruparea din Ștefan cel Mare a pierdut și returul cu FCSB și rămâne în subsolul clasamentului.
Flavius Stoican: "Nu e doar vina lui Răuță"
Flavius Stoican, tehnicianul lui Dinamo, se declară resemnat după o nouă înfrângere contra celor de la FCSB. Antrenorul "câinilor" nu dă vina pe Răuță, eliminat în prima repriză, dar spune că acesta trebuie să învețe din greșeli.
"Am început meciul în atac, după un corner al nostru, gol pentru FCSB, după o execuție spectaculoasă a lui Tavi Popescu. Am avut două situații, cu Ehmann și Torje, dar nu am marcat. După a fost roșul lui Răuță și s-a cam rupt meciul.
Am discutat să nu fim prea entuziaști și să nu facem faulturi inutile. Ne costă, trebuie să învățăm din lucrurile astea, trebuie să înțeleagă Răuță că nu e doar vina lui. Pierdem ca o echipă. Au o echipă bună cei de la FCSB, noi trebuie să nu cedăm, pentru că suntem un grup nou.
FCSB a fost mai bună astăzi. Important este ca ei să nu-și piardă încrederea. Cu Rodriguez, cu Ivanov, o să fim o echipă bună. Am înțeles că nu este atât de grav la Ivanov, are doar un hematom. Cred că la Botoșani va putea juca. Mâine s-ar putea să ne vină un nou jucător, un vârf de atac, din câte am înțeles", a spus Flavius Stoican.
Dinamo este penultima clasată, cu doar 12 puncte, și are 10 lungimi până la primul loc care ar asigura barajul de rămânere în Liga 1, ocupat de U Craiova 1948.
VIDEO REZUMAT Dinamo - FCSB 0-3
Etichete: dinamo , derby , flavius stoican , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...