Video Fiesta în vestiarul Rapidului, după victoria cu FCSB! Cristi Săpunaru a dat tonul
articol scris de Digi Sport24.04.2023, 14:22
Rapid a trecut la limită de FCSB, scor 1-0, și a obținut primul succes din play-off. În urma acestui rezultat, giuleștenii au ajuns la 31 de puncte și s-au apropiat la patru lungimi de Universitatea Craiova, echipa de pe locul patru.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Cum au sărbătorit jucătorii Rapidului victoria cu FCSB
La finalul meciului cu FCSB, jucătorii Rapidului s-au descătușat în vestiar. Elevii lui Adrian Mutu s-au îmbrățișat și au cântat mai multe minute, iar căpitanul Cristi Săpunaru a fost cel care a dat tonul petrecerii.
Succesul cu rivala FCSB a venit într-un moment cum nu se putea mai bun pentru Rapid, care stătea pe un butoi de pulbere. În zilele premergătoare derby-ului, fanii i-au cerut demisia lui Adrian Mutu, din cauza rezultatelor sub așteptări ale echipei din ultimele săptămâni.
Cristi Săpunaru: ”Pe mine mă interesează să strângem puncte și să ajungem în Europa!”
Cristi Săpunaru a mărturisit la finalul partidei că nu este interesat de lupta la titlu și că singurul lucru care îl interesează este ca Rapid să ajungă în cupele europene.
Totodată, căpitanul giuleștenilor a transmis că este convins că Rapid se va lupta la titlu în sezonul următor.
”Mă simt bine, am câștigat, suntem fericiți. Așteptăm următorul meci. Așa am fost și până acum. Ca să citez pe cineva, la bătrânețe ești mai calm. Rapidul a surprins cu dăruire, cu dorința de a câștiga acest meci.
Rapid este o echipă grea. Știam că atunci când va veni un moment greu trebuie să strângem rândurile și să ținem punctele puse în joc și să mulțumim fanii. Trebuia să câștigăm un meci, să ne descătușăm și noi în play-off.
Discutam altfel dacă am fi câștigat cu CFR și Farul. Sunt două egaluri, apoi a fost acel meci dezastruos de la Sepsi. Îmi doresc ca toți să intrăm la fiecare meci așa cum am intrat astăzi.
Nu ridicăm ștacheta, ăsta trebuie să fie Rapidul la fiecare meci. FCSB e o echipă bună, dar asta trebuie să facem pe Giulești. E prea devreme să vorbim de titlu și nici nu mă interesează. Mai sunt cinci meciuri, pe mine mă interesează să strângem puncte și să ajungem în Europa, dacă putem.
Rapidul poate construi un lot, dar suntem în al doilea an în prima ligă. Se poate face o echipă care să atace primele trei locuri, în special titlul, sunt sigur sută la sută”, a spus Cristi Săpunaru la finalul partidei.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid - FCSB 1-0
Etichete: rapid , cristi sapunaru , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Armata ucraineană va putea lovi ținte din Rusia aflate la peste 300 de kilometri distanță de linia...