a:1:{i:0;s:8:"Exclusiv";} Feroezul lui Dinamo speră să fie adversarul lui Mutu: "Ar fi extraordinar"
18.02.2016, 14:41Primul feroez din istoria Ligii 1, Leo Bartalsstovu, aşteaptă cu nerăbdare să fie adversarul unor jucători pe care i-a admirat în copilărie. În play-off, Dinamo va juca împotriva echipei lui Gică Hagi, Viitorul. Sanse importante de calificare în primele şase are şi ASA Târgu Mureş, la care a debutat deja Adrian Mutu, un alt fotbalist pe care nordicul îl urmărea la televizor.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Bartalsstovu a debutat deja la Dinamo, intrând în repriza a doua a victorie cu FC Botoşani (1-0), iar acum aşteaptă să se dueleze cu doi dintre idolii copilăriei sale.
În urmă cu mai bine de un deceniu, Adrian Mutu îl impresiona pe noul jucător din Ştefan cel Mare. Era perioada în care "Briliantul" evolua în Premier League, cel mai urmărit campionat în Insulele Feroe.
Pe Mutu l-ar putea întâlni în play-off, dacă ASA Târgu Mureş se califică. Până atunci, Bartalsstovu este sigur că va evolua împotriva lui Gică Hagi, pe care l-a văzut până acum doar pe internet.
"Adrian Mutu a jucat la Chelsea când eram mic. Pe Hagi nu am apucat să îl văd, dar a fost un jucător mare al României. Pentru mine, pe vremea mea, cei mai importanţi au fost Adrian Mutu şi Chivu.
Va fi extraordinar să joc împotriva lui Mutu. Nu a fost vreodată chiar idolul meu, dar este un jucător despre care ştiam că e român şi a fost un fotbalist bun. Aştept cu nerăbdare să joc împotriva lui", a declarat feroezul, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
În sezonul regulat, Dinamo a bifat o victorie şi un egal împotriva lui ASA Târgu Mureş. Contra Viitorului a remizat la Ovidiu, dar a pierdut la scor în Ştefan cel Mare.
Etichete: liga 1 , gica hagi , dinamo , adi mutu , leo bartalsstovu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...