Federația a amendat Rapidul încă din prima etapă! Petrolul a scăpat în "cazul Pecanha"
30.07.2014, 17:56Rapid a fost amendată de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal încă de la primul meci de campionat de la revenirea pe prima scenă și primul oficial cu Valerii Moraru patron. Incidentele cauzate de suporteri la derby-ul cu Steaua au adus clubului o amendă de 30.000 de lei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși în tribunele stadionului "Giulești - Valentin Stănescu" au fost 3.000 de spectatori, incidentele nu au lipsit. Aproape toți fanii au fost cantonați la Tribuna a 2-a și numai câțiva la Tribuna 1 și cea oficială.
În prima repriză, pe teren s-au aruncat câteva pocnitori, tocmai din sectorul de unde apăruse și bricheta care a dat numele cazului din 2008, încheiat cu meci pierdut de alb-vișinii la "masa verde".
Sâmbătă, primul derby al sezonului a fost și oprit de arbitrul Alexandru Tudor în minutul 20, din cauza unei petarde care a căzut pe teren în apropierea jucătorilor. Chiar fundașul rapidist Andrei Tânc a acuzat șocul provocat de bubuitura puternică, însă în cele din urmă a putut continua.
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât, în ședința de miercuri, să sancționeze Rapidul cu 30.000 de lei penalitate sportivă (circa 6.800 de euro).
Petrolul a scăpat de sancțiuni în "cazul Pecanha"
Tot în şedinţa de miercuri, Comisia de Disciplină a respins contestaţia formulată de FC Braşov ca fiind neregulamentară, după ce ardelenii au reclamat că portarul Petrolului, Peterson Pecanha, a jucat deşi se afla în stare de suspendare.
Amenzi pentru Brașov și Astra
Amenzi au primit și FC Brașov și Astra Giurgiu, din cauza incidentelor petrecute la meciul direct din Cupa Ligii, din urmă cu o săptămână. Comisia de Disciplină a sancţionat deţinătoarea Cupei României cu suma de 10.000 de lei, în timp ce gruparea ardeleană a fost penalizată cu 5.000 de lei.
Etichete: rapid steaua incidente , rapid amenda , rapid - steaua petarde alexandru tudor , rapid sanctiuni giulesti - valentin stanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...