FCSB și CFR Cluj domină "Echipa etapei" după runda a doua din play-off și play-out. Antrenor e "Solskjaer din Gruia"
19.03.2019, 12:18Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat pe site-ul oficial "Echipa etapei" după a doua etapă din play-off și play-out. Primul 11 este dominat de jucători de la FCSB și CFR Cluj. Dacă runda precedentă roș-albaștrii nu au avut niciun reprezentat, după etapa a doua găsim nu mai puțin de 3 fotbaliști: Iulian Cristea, Dennis Man și Harlem Gnohere.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tot 3 jucători are și campioana CFR Cluj. Este vorba despre portarul Giedrius Arlauskis, mijlocașul Damjan Dokovic și atacantul Alexandru Păun. Tot de la ardeleni vine și antrenorul etapei, Alin Minteuan.
Echipa etapei - Portar
Giedrius Arlauskis (CFR Cluj / 31 de ani / 23 jocuri) - A bifat un nou meci fără gol, al treilea din ultimele patru jucate de clujeni. Reflexele sale au salvat multe puncte pentru CFR şi în ediţia curentă!
Echipa etapei - Fundași
Renato Kelic (U Craiova / 27 de ani / 24 ani) - Prinde pentru a doua rundă la rând echipa etapei, după o nouă evoluţie sigură. Pe lângă jocul perfect de cap, este de remarcat și plasamentul bun din teren la fiecare atac al adversarilor.
Florin Gardoş (Poli Iaşi / 30 de ani / 6 jocuri pt Poli) - A marcat în Liga 1 după mai bine de cinci ani, precedentul consemnându-se în decembrie 2013! Reuşita sa s-a dovedit a fi decisivă la final, când moldovenii s-au întors cu toate punctele de la Călăraşi.
Iulian Cristea (FCSB / 24 de ani / 2 jocuri pt. FCSB) - A marcat pentru întâia oară în tricoul bucureştenilor şi a patra oară în ediţia curentă, fiind printre cei mai buni fundaşi din Liga 1 Betano la acest capitol. Se află la a șasea prezenţă în echipa etapei.
Echipa etapei - Mijlocași
Dennis Man (FCSB / 20 de ani / 25 jocuri) - Considerat unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din Liga 1, mijlocaşul roş-albaştrilor a avut o evoluţie consistentă. A izbutit o pasă decisivă, a treia în ediţia curentă, în care mai are în cont şi șapte goluri.
Alexandru Mateiu (U Craiova / 29 de ani / 26 jocuri) - Este motorul alb-albaştrilor de la centrul terenului. A făcut perfect legătura între linii şi a marcat singurul gol al meciului, al patrulea în ediţia curentă.
Damjan Djokovic (CFR Cluj / 28 de ani / 25 jocuri) - A fost din nou la înălţime! Majoritatea acţiunilor ofensive au pornit de la jucătorul croat. De asemenea, a venit şi în ajutorul defensivei. Prinde pentru a treia oară echipa etapei în 2019.
Thaer Bawab (Concordia / 34 de ani / 13 jocuri) - Iordanianul a fost cel mai bun de pe teren în duelul cu FC Hermannstadt. A marcat un gol, al 39-lea din carieră în Liga 1, şi a oferit o pasă decisivă.
Echipa etapei - Atacanți
Adrian Alexandru Păun (CFR Cluj / 23 de ani / 20 jocuri) - Tânărul atacant a marcat un gol foarte important în lupta pentru câştigarea titlului. A ajuns la 124 de meciuri în Liga 1, toate în tricoul vişiniu al ardelenilor.
Harlem Gnohere (FCSB / 31 de ani / 23 jocuri) - Golgheterul bucureştenilor şi-a arătat din nou clasa cu a 12-a reuşită din acest sezon şi a 32-a din campionat în tricoul roş-albaştrilor. Rămâne principala armă a echipei lui Mihai Teja în lupta pentru titlu.
Mario Rondon (Gaz Metan / 32 de ani / 7 jocuri) - Este jucătorul începutului de play-out, după ce a marcat în ambele meciuri jucate de Gaz Metan în această fază a competiţiei. Un vârf cu o tehnică foarte bună.
Antrenorul etapei:
Alin Minteuan (CFR Cluj / 42 de ani, FOTO) - "Solskjaer din Gruia": aşa a fost supranumit de fanii clujenilor după seria fantastică de cinci victorii consecutive cu care şi-a început mandatul, serie unică în istoria CFR! Poate fi considerat şi surpriza începutului de an la capitolul antrenori.
Etichete: echipa etapei , harlem gnohere , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...