Video FCSB, prejudiciată de un penalty în meciul cu CFR Cluj! Verdictul lui Ion Crăciunescu
articol scris de Digi Sport19.03.2021, 21:42
FCSB și CFR Cluj au intrat la egalitate la cabine, 0-0, dar scorul se putea schimba, chiar în finalul primei reprize.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Olimpiu Moruțan a căzut în careu în minutul trei al prelungirilor, după un duel cu Mihai Bordeianu, dar Ovidiu Hațegan a fluierat lovitură liberă indirectă pentru CFR Cluj, considerând că mijlocașul ofensiv al FCSB-ului a simulat.
VIDEO cu duelul dintre Olimpiu Moruțan și Mihai Bordeianu:
FCSB, prejudiciată de un penalty în meciul cu CFR Cluj
La pauza meciului, Ion Crăciunescu a intervenit la Digi Sport Special și a transmis că, la acea fază, Ovidiu Hațegan trebuia să acorde lovitură de la 11 metri pentru FCSB.
”Mi s-a părut contact acolo, dacă e contact, e penalty. Mie mi se pare că jucătorul de la CFR Cluj îi pune un picior în față, fără intenția de a juca mingea.
Uitați-vă unde are loc contactul, deasupra genunchiului lui Moruțan. Eu zic că e penalty”, a transmis Ion Crăciunescu.
VIDEO cu declarațiile lui Ion Crăciunescu:
Cu opt minute înaintea fazei la care, conform lui Ion Crăciunescu, Ovidiu Hațegan trebuia să acorde lovitură de pedeapsă, Giedrius Arlauskis a fost eliminat pentru un fault, în afara careului, la Octavian Popescu, decizie considerată corectă de fostul mare arbitru internațional.
Etichete: ion craciunescu , olimpiu morutan , fcsb cfr cluj , mihai bordeianu , penalty fcsb - cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...