FCSB pregătește deja campania de achiziții din iarnă. Condițiile în care va putea semna Moruțan
17.09.2017, 16:05Olimpiu Moruțan (18 ani) a trecut peste ratarea transferului la FCSB, deși la un moment dat afacerea părea ca și încheiată, iar acum este din nou unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la FC Botoșani, așa cum s-a întâmplat și în victoria de la Ploiești, contra celor de la Juventus, scor 0-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mijlocașul a reușit un assist, la capătul unei acțiuni de mare finețe, astfel că după meci oficialii roș-albaștrilor au spus că este posibil ca transferul să se materializeze la iarnă. Omologii clubului din Moldova au reacționat imediat și le-au transmis celor din Capitală condițiile pentru care vor renunța la Olimpiu.
Concret, șefii celor de la Botoșani cer în schimbul fotbalistului suma de 700.000 de euro, plus un procent de 30% din eventual tansfer iar acum așteaptă un răspuns din partea roș-albaștrilor. Unele surse apropiate celor două tabere susțin că tranzacția se poate realiza, dar că se va mai negocia, mai ales că pretențiile botoșănenilor nu sunt departe de oferta inițială pe care au înaintat-o bucureștenii. Gigi Becali a oferit în vară suma de 700.000 de euro, plus un procent de 20% dintr-un eventual transfer, procentul clasic pe care latifundiarul l-a folosit la toate transferurile din mercato.
Valeriu Iftime, președintele celor de la Botoșani a cerut un procent de 25% din revânzare, dar tranzacția nu s-a materializat. Acum, omul de afaceri a plusat cu încă 5%, așa că rămâne de văzut cum va reacționa și Becali.
”Pentru noi nu este o pistă închisă, nu am renunțat la el. Cred însă că este mai bine pentru el că a rămas momentan la Botoșani, pentru că joacă. La Steaua avea șanse puține, așa că este în folosul lui.
Dacă va crește în valoare probabil că-l vom lua la iarnă sau la vară”, a spus Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, la Digi Sport, în urmă cu două zile.
Oficialul vicecampioanei a mai specificat că Moruțan n-a ajuns în vară la FCSB din cauza banilor.
”A fost o problemă de preț, de procente, a fost prea scump, ce să mai vorbim”, a replicat Duckadam, la Digi Sport.
Etichete: steaua , morutan steaua , morutan becali , olimpiu morutan , oferte morutan , tansferuri steaua , morutan iftime becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...