FCSB poate câștiga titlul de campioană, după 9 ani! Câți spectatori sunt așteptați pe Arena Națională
articol scris de Digi Sport27.04.2024, 13:09
FCSB poate câștiga azi matematic titlul de campioană a României.
Cupa României: Csikszereda - Oțelul, miercuri, 18:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1
- FCSB - Farul, din etapa 7 a SuperLigii, se va juca sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la 20:30, în direct la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și în aplicația Digi Sport, dar și în format Live Video&Text pe digisport.ro.
Peste 30.000 de spectatori așteptați la FCSB - Farul
Roș-albaștrii mai au nevoie de un punct pentru a se încununa cu laurii din SuperLiga, astfel că se bazează pe un număr mare de spectatori. Organizatorii mizează pe o asistență estimată la peste 30.000 de spectatori.
Fiesta celor de la FCSB, în cazul în care titlul va fi amanetat azi, se va desfășura peste două etape, la meciul cu CFR Cluj, din etapa 9, care se va juca sâmbătă, 11 mai, de la 20:30, pe Arena Națională. Atunci va avea loc și festivitatea de premiere din partea celor de la Liga Profesionistă de Fotbal.
Până sâmbătă dimineață, cei de la FCSB au vândut 30.000 de bilete, conform surselor digisport.ro, dar organizatorii se așteaptă ca și azi să se vândă masiv bilete.
Primul 11 care îi poate aduce titlul FCSB-ului la meciul cu Farul
La jocul de sâmbătă seara, ”roș-albaștrii” nu se vor putea baza în primul 11 pe Risto Radunovic, suspendat după cartonașul galben primit la meciul cu Sepsi, scor 2-2, din runda precedentă, dar nici pe serviciile lui Florinel Coman, accidentat.
De asemenea, din lotul FCSB-ului vor lipsi și Luis Phelipe, nerefăcut complet, dar și Vlad Chiricheș, accidentat la meciul cu Rapid.
Astfel, ca fundaș stânga ar putea evolua Ovidiu Popescu la meciul cu Farul, după cum chiar patronul Gigi Becali (65 de ani) a sugerat acest lucru.
Dacă Ngezana și Dawa ar urma să facă cuplu în centrul defensivei, linia de atac a FCSB-ului ar putea fi formată din Băluță, Miculescu și Octavian Popescu.
Echipa probabilă a FCSB-ului pentru meciul cu Farul:
- Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Ov. Popescu - Lixandru, Șut, Olaru - Băluță, Miculescu, Oct. Popescu
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
Etichete: fcsb campioana , fcsb farul , peluza nord fcsb , spectatori fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a jurat răzbunare pentru atacul cu dronă asupra Universității forțelor...