FCSB poate alinia trei echipe, dar 8 dintre cei mai buni sunt accidentați! Care este situația exactă și când vor reveni
11.12.2017, 13:54VIDEO FCSB - FC Botoșani 0-3. Roș-albaștrii mai că s-au obișnuit ca după fiecare meci să apară câte o accidentare. În timpul partidei de duminică seară, vicecampioana a mai pierdut un jucător, este vorba despre Mihai Bălașa. Fundașul central a rezistat doar 8 minute în partida de la Botoșani. După un duel cu Moruțan, Bălașa a căzut și a acuzat dureri musculare, fiind scos cu targa de pe teren.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tot duminică, în același meci, disputat pe un teren greu, înghețat, Dică și-a pus mâinile în cap când a văzut că și Gnohere a cerut schimbare, după ce a simțit dureri la coapsă.
Practic, într-un fel sau altul, pauza de iarnă pare a veni la țanc pentru gruparea finanțată de către Gigi Becali, pentru că, în acest moment, nu mai puțin de opt jucători de bază se află la infirmerie: Romario Benzar, Bălașa, Planic, Morais, Teixeira, Budescu, Alibec și Gnohere. Asta în condițiile în care lotul vicecampioanei este unul numeros, cu 28 de jucători. De altfel, până acum Dică a rulat 27 de fotbaliști, unul dintre motive fiind chiar cel legat de accidentări. Deși s-au lăudat că pot alinia oricând trei formule de echipă, cei de la FCSB se află acum pe locul doi în Liga 1, la cinci puncte sub CFR și au ratat șansa de a se califica în ”16”-imile Europa League de pe primul loc al Grupei G.
Dică este extrem de derutat de aceste probleme de sănătate pe care le au jucătorii săi. ”Nu, cu siguranță nu-i vom recupera pe cei accidentați până la ora meciului cu Viitorul”, a spus Dică, la Digi Sport.
Situația fotbaliștilor accidentați din lotul lui Dică
Romario Benzar (25 de ani) - a reluat antrenamentele, dar nu va mai juca în acest an. Va fi prezent la reunire încă din prima zi și va intra în programul normal de pregătire.
Mihai Bălașa (22 de ani) - ruptură musculară în meciul de la Botoșani. Fundașul central va efectua marți un RMN, în urma căruia se va afla cu exactitate cât de gravă este problema. Cu siguranță nu va evolua în ultimul meci din acest an, cel cu FC Viitorul, programat duminică, 17 decembrie, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
VIDEO cu accidentarea lui Bălașa
Bogdan Planic (25 de ani) - accidentat la gleznă, în timpul partidei de la Giurgiu, cu Astra, atunci când Niță a căzut peste fundaș în disperarea de a respinge un balon.
VIDEO cu momentul accidentării lui Planic
Junior Morais (31 de ani) - probleme la genunchi. ”După meciul cu Lugano s-a ales cu probleme la genunchi, va face un RMN și vom afla mai multe după aceea”, a spus Nicolae Dică, după meciul cu FC Botoșani, scor 0-3, la microfonul Digi Sport.
Filipe Teixeira (37 de ani) - microruptură fibrilară. Accidentat în meciul cu Astra, scor 2-0, portughezul a ieșit din calcule pentru acest an, dar fi prezent la reunirea echipei, programată în ianuarie.
Constantin Budescu (28 de ani) - accidentat la genunchi la un antrenament dinaintea partidei de la Botoșani. ”A făcut un RMN, s-a lovit la un antrenament în urmă cu trei zile, dar la el este o problemă mai veche, una care durează cam de trei ani și nu este ușoară”, a mai spus Dică.
Denis Alibec (26 de ani) - s-a lovit la genunchi în meciul cu Juventus București, dar are probleme și din cauza pubalgiei, de care suferă încă din vară.
”Alibec, după meciul cu Juventus, a avut o problemă la genunchi, a făcut un RMN. Nu poţi să ştii dacă în două zile sau trei zile se va face bine. Vom vedea zilele următoare dacă ne vom mai baza pe el sau nu”, a spus Dică înaintea meciului cu Lugano.
Eddy-Harlem Gnohere (29 de ani) - s-a lovit la coapsă în meciul cu Botoșani, a fost și înlocuit, dar sunt șanse ca el să-și revină până la meciul cu Viitorul.
Etichete: accidentati steaua , probleme lot steaua , balasa steaua , planic steaua , accidentati fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...