Video FCSB nu l-a uitat! Florin Tănase i-a dedicat lui Ionuț Panțîru golul marcat la meciul cu FC Argeș
articol scris de Digi Sport20.03.2022, 20:30
FC Argeș și FCSB se înfruntă ACUM, pe arena 'Nicolae Dobrin' din Pitești, în direct pe Digi Sport 1, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB nu l-a uitat! Florin Tănase i-a dedicat lui Ionuț Panțîru golul marcat la meciul cu FC Argeș
Florin Tănase a deschis scorul la duelul dintre FC Argeș și FCSB, desfășurat la Pitești. În minutul 39, Darius Olaru a expediat o centrare perfectă în fața porții lui Greab, iar căpitanul de la FCSB a profitat și a împins balonul în poarta piteștenilor.
Florin Tănase a sărbătorit reușita într-o manieră inedită. Căpitanul roș-albaștrilor s-a dus la marginea terenului, a luat tricoul lui Ionuț Panțîru, jucătorul care stă deja de un an departe de terenul de fotbal din cauza unei accidentări cauzate de coechipierul său, Adrian Șut, și i-a dedicat reușita acestuia.
Ionuț Panțîru, mesaj emoționant după ce a suferit a treia operație la genunchi! Fundașul de la FCSB stă pe tușă de un an
Fotbalistul a suferit o ruptură la ligamentele genunchiului și s-a spus că nu ar mai putea juca fotbal, însă Panțîru a vorbit recent despre acest subiect și a exclus această ipoteză.
FCSB a anunțat joi că Ionuț Panțîru a suferit o nouă intervenție chirurgicală, mai exact un implant de cartilaj, iar perioada de recuperare ar fi de șapte luni.
După ce s-a operat pentru a treia oară, Panțîru a transmis două mesaje prin intermediul rețelelor de socializare.
Mai întâi, fotbalistul a pus la story mesajul: ”Când am crezut că nu mai pot să merg înainte, Dumnezeu mi-a dat putere”.
Apoi, Panțîru a avut un mesaj pentru coechipierii săi de la FCSB și pentru suporterii roș-albaștrilor.
”Vă mulțumesc pentru tot și vă iubesc! Abia aștept să revin alături de voi, de echipă și să cânt după victorii alături de cei mai frumoși suporteri din țară”, a transmis Ionuț Panțîru pe Instagram.
Etichete: gol , florin tanase , ionut pantiru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...