FCSB nu a efectuat nicio schimbare la pauză, în meciul cu CFR Cluj. Când s-a întâmplat ultima dată acest lucru
articol scris de Digi Sport05.02.2023, 22:33
FCSB nu a operat nicio schimbare la pauza meciului cu CFR Cluj, duminică, în partida disputată în Gruia, în etapa a 24-a din Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un aspect surprinzător dacă ținem cont de faptul că acest lucru nu s-a mai întâmplat de aproape trei luni.
FCSB, fără schimbare la pauză
FCSB a intrat în repriza secundă a partidei cu CFR Cluj cu aceiași 11 jucători pe care i-a aruncat în luptă din primul minut:
- Târnovanu - Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic - Olaru, Edjouma, Șut - Popescu, Compagno, Cordea.
Așadar, acest lucru scoate în evidență faptul că patronul echipei, Gigi Becali, este mulțumit de cum s-a mișcat echipa sa în prima parte și nu este nevoie de ”sânge proaspăt”.
Este foarte bine cunoscut faptul că omul de afaceri decide schimbările la FCSB, iar Mihai Pintilii și Leo Strizu se conformează negreșit.
Acest lucru a fost confirmat chiar și de către Gigi Becali, de nenumărate ori, prin intervențiile sale televizate.
În ultima perioadă, Gigi Becali obișnuia să schimbe unul sau mai mulți jucători la pauză, din dorința de a aduce un plus echipei sale.
Șapte etape cu schimbări la pauză!
De data aceasta, latifundiarul a lăsat lucrurile neschimbate. Nu s-a mai întâmplat acest lucru din 13 noiembrie 2022, dintr-o partidă contra celor de la U Craiova 1948.
Atunci, FCSB avea 2-0 la pauză, iar schimbările nu își aveau rostul.
Între partidele cu U Craiova 1948 și CFR Cluj, FCSB a legat șapte etape consecutive cu schimbare/schimbări la pauză.
- În schimb, CFR Cluj a realizat o schimbare la pauză: a intrat Ciprian Deac în locul lui Lovro Cvek.
Iată lista ultimelor nouă partide disputate de FCSB în Liga 1:
- Etapa a 18-a: U Craiova 1948 - FCSB 0-2 (nicio schimbare)
- Etapa a 6-a: Botoșani - FCSB 2-3 (două schimbări)
- Etapa a 19-a: FCSB - Mioveni 5-1 (două schimbări)
- Etapa a 20-a: Chindia - FCSB 0-2 (o schimbare)
- Etapa a 9-a: FCSB - CFR Cluj 0-1 (o schimbare)
- Etapa a 21-a: FCSB - FC Botoșani 1-0 (o schimbare)
- Etapa a 22-a: Hermannstadt - FCSB 0-1 (două schimbări)
- Etapa a 23-a: FCSB - Farul 2-3 (două schimbări)
- Etapa a 24-a: CFR Cluj - FCSB (nicio schimbare)
Etichete: mihai pintilii , gigi becali , leo strizu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...