FCSB lasă un club în Liga 2, pentru că vrea să o blocheze pe CSA Steaua la TAS!
06.07.2020, 16:34Gigi Becali (62 de ani) se ține de cuvânt și face tot ce poate pentru a le pune bețe-n roate celor de la CSA Steaua, în demersul acestora de a promova în Liga 2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum vrea FCSB s-o blocheze de pe acum pe CSA Steaua la TAS
Oficialii celor de la FCSB au depus un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne prin care au cerut să anuleze decizia FRF prin care echipele de drept public, printre care se numără și CSA Steaua, ar putea promova în primul eșalon, prin schimbarea statutului juridic. O nouă etapă din războiul FCSB - Armată.
FCSB și Valeriu Argăseală, în calitate de membru al Comitetului Executiv, au demarat o acțiune în care cer anularea unor decizii FRF adoptate în ședința din 3 iulie 2019. Cu alte cuvinte, gruparea lui Becali vrea de pe acum să blocheze la TAS posibilitatea prin care CSA Steaua, club de drept public (departamental) să poată promova în primul eșalon.
FC Argeș, victimă colaterală în războiul FCSB - CSA Steaua
Demersul inițiat de către cei de la FCSB îi va afecta în mod direct și pe cei de la FC Argeș, club din Liga 2.
”Lovitura dimineţii în fotbalul argeşean. FC Argeş riscă să nu primească drept de promovare în Liga 1. Lunea trecută au avut loc audierile finale, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, într-un caz mai puțin mediatizat. FCSB și Valeriu Argăseală, în calitate de membru al Comitetului Executiv, au demarat o acțiune în care cer anularea unor decizii FRF adoptate în ședința din 3 iulie 2019.
Este vorba despre două hotărâri ale Comitetului Executiv FRF:
- posibilitatea cluburilor de drept public din Liga 2 de a-și schimba statutul juridic sau a transfera activitatea unui club de drept privat,
2. obligativitatea cluburilor din Liga 1 de a avea echipe de fotbal feminin din viitorul sezon
Surse apropiate FRF susțin că facilitatea făcută cluburilor de drept public ar fi fost realizată ca să le ajute pe FC Argeș și pe FC Brașov, două cluburi de tradiție. Piteștenii sunt în play-off-ul Ligii 2, având posibilitatea să promoveze în Liga 1.
Înaintea începerii actualului sezon, FC Argeș, club de drept public, susținut financiar de primărie, s-a transformat în ACSC Campionii FC Argeș, o societate pe acțiuni. În Comitetul Executiv de Urgență al FRF, Gino Iorgulescu s-a opus acestei schimbări, dar Burleanu și Goga au votat pro.
Dacă TAS nu admite însă schimbările făcute de FRF în urmă cu un an, argeșenii nu vor avea drept de promovare”, se arată într-un comunicat postat pe contul de facebook al celor de la Argeș TV.
Etichete: csa steaua , gigi becali , valeriu argaseala , fcsb , florin talpan , razboi fcsb csa steaua , fc arges licenta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...