FCSB încheie perioada de transferuri cu două mutări de marcă: "Sunt şanse mari!"
23.08.2019, 23:48Alex Paşcanu şi Adrian Rus sunt cu fiecare zi care trece mai aproape de FCSB. Narcis Răducan a confirmat că Becali continuă negocierile pentru aducerea celor doi.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Patronul roş-albaştrilor pare să nu fi înţeles nimic din dezastrul din ultimii ani, în care a ratat pe bandă rulantă titlul şi a ales un tehnician fără un background solid pentru a conduce echipa: Bogdan Argeş Vintilă. Un nou antrenor fără CV, care foarte posibil va fi doar un executant al patronului, a fost instalat pe banca vicecampioanei.
Totuşi, la nivel de lot, FCSB pregăteşte în continuare mutări spectaculoase. Ţinta e centrul defensivei, acolo unde au fost cele mai mari probleme în ultima jumătate de an. Bălaşa a fost cedat la Craiova, iar Marc va fi dat afară, iar în locul lor vor veni doi jucători de mare viitor.
FCSB a bătut de principiu palma cu Leicester, pentru Paşcanu, doar semnătura de pe contract lipsind în acest moment. În paralel, roş-albaştrii au negociat şi pentru Adrian Rus şi, din informaţiile Digi Sport, părţile s-au înţeles. Adrian Rus va semna şi el, foarte probabil, zilele următoare, reprezentanţii vicecampioanei şi cei de la FC Mol Fehervar ajungând la un acord de principiu.
"Sunt şanse mari, patronul poartă negocierile. Ar fi o lovitură pentru noi şi nu vorbesc din punct de vedere al imaginii. Ne dorim să aducem jucători tineri, care să se dezvolte şi pe care apoi să îi transferăm în străinătate. Dacă ar fi după mine, i-aş lua pe toţi de la naţionala U21", a spus Narcis Răducan la Digi Sport Special.
Chorbadzhiyski, pariul lui Narcis Răducan
Oficialii vicecampioanei s-au înţeles deja cu CSKA Sofia pentru împrumutul altui fundaş central, Bozhidar Chorbadzhiyski (24 de ani).
Un adevărat turn de control, apărătorul e imbatabil în jocul aerian, lucru complet justificat având în vedere că măsoară nu mai puţin de 1,95 metri. Narcis are încredere în bulgar şi speră ca acesta să se adapteze rapid.
"Sperăm să ne ajute, sper să se adapteze rapid, acum îl vom vedea şi noi pentru prima oară", a completat Răducan.
Revin accidentaţii la FCSB
Startul de sezon a fost un fiasco pentru FCSB, dar acest lucru s-a datorat şi deselor accidentări. La un moment dat, nu mai puţin de cinci dintre titulari lipseau pe motive medicale, lucru ce a dus la demiterea fostului preparator fizic, Marian Lupu.
Pintilii şi Gnohere au revenit deja, iar de luni noul antrenor, Bogdan Vintilă, va avea soluţii în ofensivă, Hora reluând şi el antrenamentele. Nedelcu, însă, care a fost într-o formă excelentă în debutul stagiunii, va mai trebui să aştepte până să se alăture grupului.
"Deja de luni va intra şi Hora în programul normal. Uşor-uşor vor reveni fotbaliştii. Cu Moruţan şi cu Nedelcu mai trebuie să aşteptăm, în rest lucrurile se îndreaptă în direcţia dorită", a mai spus Narcis Răducan.
Ionuţ Badea şi Edi Iordănescu, propunerile lui Narcis
FCSB a ales un nou tehnician fără CV, Becali numindu-l pe Bogdan Argeş Vintilă în locul interimarului Andronache. Roş-albaştrii cu greu pot emite pretenţii anul acesta la titlu, în condiţiile în care rivalele au pe bancă tehnicieni precum Dan Petrescu, Gheorghe Hagi sau Victor Piţurcă.
Narcis i i-a propus lui Becali pe Ionuţ Badea şi Edi Iordănescu, tehnicieni de alt calibru decât Bogdan Vintilă, dar în cele din urmă decizia finală i-a aparţinut latifundiarului.
"Au fost în cărţi şi Ionuţ Badea, şi Edi, să zicem. Au fost mai multe variante, dar patronul l-a ales pe Bogdan Vintilă", a concluzionat Narcis Răducan.
Etichete: fcsb , alex pascanu , fcsb becali , transferuri fcsb , adrian rus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...