FCSB - Gloria Buzău 3-2. Popescu și Bîrligea duc formația ”roș-albastră” la doar două puncte de play-off
06.10.2024, 22:54
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
FCSB a reușit să o învingă pe Gloria Buzău, scor 3-2, într-un meci desfășurat în cadrul etapei a 12-a din SuperLiga României.
- Meciul de pe Arena Națională a putut fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
FCSB - Gloria Buzău 3-2. Campioana en-titre urcă pe locul 7
Echipa lui Eugen Neagoe a început perfect partida, iar Alexandru Jipa a deschis scorul cu un șut superb, în minutul 5. Egalarea a venit în finalul primei reprize, atunci când Tavi Popescu a executat perfect o lovitură liberă.
FCSB a ieșit mult mai montată de la cabine, iar Tavi Popescu (minutul 67) și Daniel Bîrligea (minutul 74) au făcut 3-1. Meciul s-a relansat în minutul 87, atunci când Mike Cestor a făcut 3-2, însă Gloria Buzău nu a mai putut marca încă un gol.
Scor final 3-2, iar campioana României a urcat pe locul al șaptelea în SuperLiga (16 puncte), la doar două puncte de Petrolul (18) care are și un meci în plus.
VIDEO cu rezumatul partidei:
Atât FCSB, cât și cei de la Gloria Buzău nu au avut parte de cel mai bun start în SuperLiga.
”Roș-Albaștrii” au reușit doar trei victorii din 10 meciuri disputate, în timp ce buzoienii doar două.
Înaintea meciului direct din etapa a 12-a a SuperLigii, FCSB se află pe locul 10 în SuperLiga, cu 13 puncte, în timp ce Gloria Buzău se află pe poziția a 15-a, cu 10 puncte.
Cei de la FCSB au jucat joi, în Europa League, unde au învins-o pe PAOK, scor 1-0, iar la meciul de sâmbătă seară, ”Roș-Albaștrii” vor opera mai multe modificări în echipa de start.
Ce a spus Gigi Becali, înainte de FCSB - Gloria Buzău
”O să vezi ce schimbări o să facem în primul 11. Vor fi vreo 7 schimbări (n.r. la meciul cu Gloria Buzău). În fața o să fie schimbai toți. David Miculescu n-a fost titular cu PAOK. Ștefănescu n-a fost, o să fie. Malcom Edjouma n-a fost, o să fie.
Ca fundaș dreapta nu știu de Crețu acum, s-ar putea să jucăm cu Pantea. N-a fost Chiricheș, o să fie. N-a fost Panțîru, deci o să fie. Nu putem să îi dăm o șansă lui Vlad, ce jucăm cu Divizia C?
Jucăm cu Buzăul, echipa care a făcut ceva. A bătut Farul mi se pare, nu? (n.r.- a învins Farul cu 1-0) O să jucăm cu Chiricheș și cu Șut, că n-ai altceva”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.
Daniel Bîrligea, mesaj pentru fanii FCSB-ului: ”Vă așteptăm în număr cât mai mare să luptăm toți pentru victorie!”
Înaintea meciului de pe Arena Națională, Daniel Bîrligea, care a jucat deja în două meciuri pentru FCSB în SuperLiga României, a avut un mesaj pentru suporterii echipei.
Bîrligea a început titular cu Petrolul, scor 1-1, dar a fost schimbat la pauză. În meciul cu Sepsi, scor 1-0, atacantul a intrat în startul reprizei secunde.
”Suntem toți aici la antrenament să luptăm pentru mâine. Vă așteptăm în număr cât mai mare să luptăm toți pentru victorie!”, a spus Daniel Bîrligea într-un clip video postat de FCSB pe rețelele sociale.
Ce a spus Elias Charalambous despre meciul FCSB-ului cu Gloria Buzău
”Ne întoarcem în campionat. Jucăm cu Buzău, care a învins-o pe Farul. Niciun meci nu e ușor. Trebuie să arătăm foarte bine. E o ligă dificilă. Mă repet, trebuie să fim foarte concentrați.
Trei puncte vor fi foarte importante pentru noi. Meciul cu PAOK s-a terminat. Concentrarea noastră e pe campionat. Băieții știu că avem nevoie de puncte în campionat. Noi suntem concentrați pe meciul de mâine 100%.
Nu va fi disponibil (n.r. Ngezana). Dawa și Mihai Popescu sunt out și ei. Ngezana va reveni după pauza internațională”, a declarat Elias Charalambous.
Eugen Neagoe, înaintea meciului cu FCSB: ”Să nu își găsească scuze că au jucat la PAOK dacă pierd”
”A fost o victorie frumoasă cu Farul şi foarte importantă, iar acum urmează un meci şi mai greu. Nu cred că este o problemă pentru FCSB că abia s-au întors ieri de la Salonic.
Au jucători de calitate şi un lot numeros. Stau foarte bine numeric şi nu văd o problemă că s-au întors abia vineri spre seară. Au avut toată ziua de sâmbătă la dispoziţie, plus ziua meciului.
Chiar nu cred că este o problemă. Acuma în glumă aşa, să nu îşi găsească scuze dacă pierd. Pe mine nu mă interesează dacă e sau nu meciul important pentru ei. Trebuie să ne gândim la noi, că ei au treabă prin Europa.
Ei aveau moral bun oricum că au câştigat şi la Sfântul Gheorghe. Era la fel de greu pentru noi şi dacă pierdeau cu PAOK. La fotbal se poate întâmpla orice. Chiar dacă PAOK era favorită, s-a văzut pe teren cu totul altceva, chiar dacă grecii au dominat şi au avut mai mult mingea.
Cei de la FCSB au făcut un meci bun şi după ce au rămas în zece oameni. S-au apărat foarte bine şi au jucat cu sufletul. Au ştiut şi să sufere când a fost nevoie şi chiar merită felicitări pentru rezultat.
Poate stau mai bine fizic ca noi, dar o să compensăm cu alte lucruri, prin organizare, vedem. Vom vedea dacă reuşim să punem în aplicare tot ce am pregătit la antrenamente. Nu avem probleme de lot, în afară de Săceanu care e accidentat pentru o perioada mai lungă”, a spus Eugen Neagoe, pentru Fanatik.