Galerie Foto FCSB - Craiova | MM Stoica, ”explozie” de bucurie la final. Reacția haioasă a unui jucător: ”El Monstro!”
01.04.2019, 10:50VIDEO FCSB - Craiova 3-2 | MM Stoica (53 de ani) a fost extrem de fericit la finalul partidei de pe Arena Națională. În momentul în care arbitrul Ovidiu Hațegan a fluierat finalul întâlnirii, directorul sportiv al roș-albaștrilor a avut o reacție de bucurie, cum rar se vede la oficialul vicecampioanei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stoica a publicat apoi pe contul său de facebook mai multe fotografii cu acest moment. Cunoscut pentru stilul său inconfundabil, Eddy Harlem Gnohere (31 de ani), autorul golului victoriei, n-a ratat șansa de a glumi pe seama colajului foto. ”El Monstro!”, a comentat vârful francez, după care a adăugat un emoticon zâmbăreț.
Galerie Foto
MM Stoica, de la ”explozia” de bucurie de pe teren, la starea de nervi de la vestiare!
MM Stoica s-a bucurat foarte mult pentru acest succes, după care la vestiare și-a schimbat starea de spirit și a devenit nervos când a vorbit despre problemele de arbitraj.
"Nu mai avem nevoie de VAR. Dacă îi avem pe Haţegan şi Sebastian Gheorghe, nu mai e nevoie. Dai gol valabil, trec 30 de secunde şi îţi dai seama că nu e valabil. Şi, ce să vezi, era gol valabil. Cine era beneficiarul, în cazul unui rezultat de egalitate? Nu noi şi nici Craiova.
Nu am trăit 30 de ani în fotbal ca să nu înţelegem unele lucruri. Arbitrezi echidistant cât e egal şi când suntem în avantaj nu ni se dă nici corner. Nu au vrut să ne dea corner. Păi cum mergem noi la Cluj în condiţiile astea? Dacă nu există VAR, nu avem vreo şansă. Ne mai facem şi de râs, ne bucurăm ca proştii", a spus Mihai Stoica la final.
Mihai Stoica este însă satisfăcut de munca fotbaliștilor de la FCSB. "În condiţiile în care Pintilii nu era 100%, în condiţiile, în care l-am pierdut pe Bălaşa, eu zic că e o victorie importantă. Am avut probleme, dar cu atitudinea asta, de azi, cred că putem bate pe oricine. Dar în condiţiile unui arbitraj corect", a încheiat Stoica.
Etichete: mm stoica , gnohere , fcsb craiova , reactii fcsb-craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...