Foto FCSB - Craiova 3-2 | Statistica nu minte. Unde s-a făcut diferența în duelul tactic pregătit de Teja și Mangia
25.02.2019, 18:00FCSB - Craiova 3-2 | FCSB s-a impus cu 3-2 în fața Craiovei, în derbyul etapei a 25-a, care a fost totodată unul dintre cel mai spectaculoase meciuri din acest sezon, dacă nu chiar cel mai spectaculos. Calitatea celor două echipe, dar și echilibrul s-au văzut și în statistica furnizată de InStat.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Astfel, Craiova a avut posesia ușor mai bună, 51%, dar FCSB a fost mai eficientă per total. Această posesie se "traduce" în 25 de minute și 18 secunde de joc efectiv de partea Craiovei, în timp ce FCSB a avut 24 de minute și 17 secunde. Cu toate acestea, posesia totală mai bună a oltenilor a fost preponderent în jumătatea proprie, cu 14 minute și 24 de secunde, față de 10 minute și 54 de secunde în jumătatea adversă. Aici, FCSB a stat mai bine, cu 12 minute și 24 de secunde.
FCSB - Craiova 3-2 | Roș-albaștrii au atacat mai mult
Statistica în ceea ce privește atacurile e de partea FCSB. Oamenii lui Mihai Teja au avut în total 89 de acțiuni ofensive, față de doar 77 ale craiovenilor. Totuși, Devis Mangia a pregătit tactica mai mult pe contraatac, având în vedere că urma să joace în deplasare, iar mâna italianului de pe banca Universității s-a văzut. Astfel, Craiova a avut 19 contraatacuri, față de 16 ale FCSB.
Și la capitolul șuturi, FCSB a stat mai bine. Roș-albaștrii au avut 14 șuturi la poartă, dintre care 7 pe cadrul porții, în timp ce Craiova a tras de 8 ori la poartă, dintre care 5 șuturi au fost cadrate. FCSB a interceptat 4 șuturi ale oltenilor, care nu au reușit să blocheze niciunul dintre șuturile celor de al FCSB.
FCSB a fost echipa care a atacat mai mult, șutând de 10 ori din interiorul careului, iar 4 dintre șuturi au prins poarta. De cealaltă parte, Craiova a tras de 5 ori din interiorul careului, iar 4 șuturi au fost pe poartă.
FCSB - Craiova 3-2 | Un plus și la fazele fixe pentru echipa lui Teja
La offside-uri a fost egalitate, 1-1, în schimb, încă un aspect care arată apetitul ofensiv crescut al roș-albaștrilor este numărul de cornere, 6 față de două ale oltenilor. Elevii lui Mihai Teja au fost mai buni la fazele fixe, trei dintre cele patru centrări din lovituri libere fiind precise. În schimb, craiovenii nu au avut precizie la acest capitol, cele două centrări nefiind precise.
Și la viteza acțiunilor de atac a fost mai mare de partea celor de la FCSB, 16,1 față de 13,1.
FCSB - Craiova 3-2 | Oltenii au driblat mai mult
Pe lângă posesie mai bună, Craiova a avut mai multe driblinguri reușite. Oltenii au driblat mai mult, deși și la acest capitol există un echilibru. Craiova a reușit 18 driblinguri reușite din 31, adică un procent de 58,1%, iar FCSB, 16 din 30, adică 53,3%.
În total, FCSB a avut 740 de acțiuni, dintre care 568 au fost reușite, ceea ce înseamnă un procentaj de 76,8%. Oltenii au avut în total 671 de acțiuni, dintre care 491 au fost reușite, adică 73,2%. Oamenii lui Teja au câștigat mai multe dueluri directe, 88 din 172, ceea ce înseamnă un procentaj de 51,2%, în timp ce elevii lui Devis Mangia au câștigat 84 din 172 de dueluri, adică 48,8%.
Etichete: mihai teja , devis mangia , video fcsb craiova , fcsb craiova , statistica fcsb craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...