FCSB - CFR Cluj | Cosmin Olăroiu și Mirel Rădoi, prezenți la derby-ul de pe Arena Națională
22.09.2019, 21:11FCSB - CFR Cluj a atras nume importante din fotbalul românesc în tribunele de la Arena Națională. Pe lângă Gigi Becali, care a decis să vină la un meci al FCSB după câteva luni, în tribune se află și alte persoane importante.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Cea mai surprinzătoare prezență este cea a lui Cosmin Olăroiu, fost antrenor al roș-albaștrilor. Fostul antrenor al FCSB a luat loc lângă selecționerul Cosmin Contra. Olăroiu a mai condus FCSB în trei rânduri, 2002 și 2006-2007 și 2011, și a câștigat alături de roș-albaștri un titlu în Liga 1 (2005-2006), o Supercupă a României (2006) și Cupa României (2011). De asemenea, cu el la timonă, roș-albaștrii au reușit cea mai mare performanță europeană, după 1990, semifinala Cupei UEFA (2005-2006). A spus
FCSB - CFR Cluj | Mirel Rădoi, prezent și el la meci
De asemenea, la derby este prezent și Mirel Rădoi, actualul selecționer al naționalei de tineret al României. Rădoi și Gigi Becali nu sunt în relații cordiale, cei doi având un constant schimb de replici în ultimele luni.
Mai exact, selecţionerul "naţionalei mici", care este şi finul lui Gigi Becali şi care a colaborat cu acesta din postura de antrenor al lui FCSB, în 2015, a declarat că naşul său nu se mai poate schimba şi că nu crede că va reduce curând implicarea în stabilirea echipei "roş-albaştrilor". Becali i-a dat o replică tăioasă.
"Mirel Rădoi, care e finul meu, să mă ierte că nu a avut rezultate la FCSB. Să mă ierte, dar nu am ce să îi fac. Care e problema lor, nu înțeleg (n.r Contra şi Rădoi.). Ce are el? Mă schimbă el pe mine? Păi ce vârstă am eu? El ar putea să-mi fie copil.
Dar eu n-am cum să mă supăr niciodată pe Mirel. E finul meu. El e oaia rătăcită, dar își va da seama și se va întoarce", a spus Gigi Becali.
Etichete: cosmin contra , cosmin olaroiu , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...