FCSB caută a patra victorie consecutivă în Liga 1! Surpriza lui Toni Petrea din ofensiva roș-albaștrilor
articol scris de Digi Sport02.11.2020, 19:41
Meciul Chindia Târgoviște - FCSB, din runda a noua a Ligii 1, va fi transmis în direct, de la ora 21:00, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După succesele cu Dinamo, Academica Cliceni și Hermannstadt, FCSB caută o nouă victorie la Giurgiu, pe stadionul Marin Anastasovici, noua casă a Chindiei pentru următoarele două partide. În cazul unui succes, gruparea roș-albastră se apropie din nou la trei puncte de liderul Universitatea Craiova.
Toni Petrea a făcut o singură modificare în formația de start a FCSB-ului față de jocul câștigat fără drept de apel în fața celor de la Hermannstadt, pe Arena Naționala, etapa precedentă, scor 5-0. Darius Olaru i-a luat locul lui Sergiu Buș în avanposturile roș-albaștrilor. Fostul jucător de la Gaz Metan va ocupa poziția de "9 fals" în această seară.
Echipa celor de la FCSB vs Chindia (4-3-3): Vlad - Crețu, Cristea, Miron, Panțîru - Vînă, Simion, Tănase - Man, Olaru, Moruțan.
Dennis Man, cel mai bun jucător al startului de sezon din Liga 1
Dennis Man (22 de ani) are cel mai bun început de sezon din carieră. Atacantul de la FCSB conduce atât topul golgheterilor, cât și clasamentul pasatorilor decisivi din Liga 1. Roș-albaștrii au cea mai bună ofensivă din campionatul intern, cu 22 de goluri înscrise în primele opt runde și nu este de mirare că jucătorii lui Toni Petrea sunt în fruntea ierarhiei celor mai buni marcatori.
Atacantul de 22 de ani a înscris de șapte ori, fiind urmat de coechipierul său, Florin Tănase, și de atacantul Craiovei, Elvir Koljic, cu câte șase reușite. Man este și liderul topului pasatorilor decisivi, cu patru assist-uri, iar pe locul doi se află colegul său de la FCSB, Olimpiu Moruțan, și Alexandru Mățan, de la Viitorul, cu câte 3 pase.
Etichete: etapa 9 liga 1 , toni petrea , dennis man , echipa de start fcsb , chindia fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...