FCSB atacă Universitatea Craiova cu juniorii! Surprize imense în echipa lui Toni Petrea
articol scris de Digi Sport19.05.2021, 20:08
FCSB a pierdut matematic titlul, după victoria CFR-ului de la Botoșani, motiv pentru care a decis ca jucătorii importanți să intre deja în vacanță.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La partida cu Universitatea Craiova, care va începe la 21:30, în direct la Digi Sport 1, Toni Petrea, cel care va rămâne la echipă deși a ratat câștigarea campionatului, trimite în teren, din primul minut, o formulă alcătuită din fotbaliști care au evoluat mai puțin și din juniori.
FCSB, cu juniorii în teren la meciul cu Universitatea Craiova
Astfel, FCSB începe meciul cu Ștefan Târnovanu în poartă, o linie defensivă formată din Alexandru Pantea, Gabriel Simion, Dragoș Nedelcu și Sorin Șerban, un trident la mijlocul terenului alcătuit din Ionuț Vînă, Ovidiu Perianu și Răzvan Oaidă, în timp ce în atac joacă Adrian Niță, Gabriel Fulga și Alexandru Musi.
Și banca de rezerve a FCSB-ului este total suprinzătoare. Pentru portar a fost ales Răzvan Udrea, iar jucătorii de câmp sunt Lucian Filip, Cătălin Gogor, Alexandru Buziuc, Aurelian Ciuciulete şi Andrei Istrate. Doar şase faţă de nouă, câţi a trecut Universitatea Craiova.
Cum arată FCSB în meciul cu Universitatea Craiova:
- Târnovanu - Pantea, Simion, Nedelcu, Șerban - Vînă, Perianu, Oaidă - Niță, Fulga, Musi
Rezerve: Udrea, Filip, Gogor, Buziuc, Ciuculete, Istrate
De partea cealaltă, Marinos Ouzounidis, antrenorul Universității Craiova, formație care luptă în acest final de play-off cu Sepsi pentru locul trei, a trimis în teren o echipă care se apropie de formația de bază.
Formația din Bănie începe jocul cu Mirko Pigliacelli în poartă, Mihai Căpățînă, Stephane Acka, Mihai Bălașa și Bogdan Vătăjelu pe linia de fund, Alexandru Mateiu și Vladimir Screciu la mijloc, în timp ce linia din spatele unicului vârf Andrei Ivan este formată din Juan Camara, Dan Nistor și Ștefan Baiaram.
Pe banca oltenilor sunt Laurențiu Popescu, pentru postul de portar, Ovidiu Bic, Matteo Fedele, Alexandru Cicâldău, George Cîmpanu, Reagy Ofosu, Alexandru Tudorie, Ionuț Mitran și Vasile Constantin.
Cum arată Universitatea Craiova în meciul cu FCSB:
- Pigliacelli - Căpățînă, Acka, Bălașa, Vătăjelu - Mateiu, Screciu - Camara, Nistor, Baiaram - Ivan
Rezerve: Popescu, Bic, Fedele, Cicâldău, Cîmpanu, Ofosu, Tudorie, Mitran, Constantin
Etichete: play-off liga 1 , jucatori fcsb , fcsb-universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...