FCSB are cifre neaşteptat de slabe după 26 de etape. Ianis Hagi a acaparat topurile din Liga 1
06.03.2019, 16:01Locul secund ocupat de FCSB înaintea play-off-ului poate fi considerat oarecum norocos. La finalul sezonului regulat, InStat Football, firma care se ocupă cu monitorizarea fotbaliştilor din Liga 1, a realizat mai multe statistici. Unele dintre ele confirmă realizările unor jucători sau ale unor echipe, iar altele pot fi considerate surprinzătoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Conform cifrelor, Ianis Hagi este cel mai important jucător din Liga 1, la fel cum Viitorul are cifre excelente dacă ţinem cont că a prins play-off-ul abia în ultima etapă. În schimb, FCSB dezamăgeşte total.
Ianis Hagi a reuşit un sezon regulat bun, care i-a adus şi convocarea la echipa naţională antrenată de Cosmin Contra, dar sunt foarte mulţi care spun că dacă "Regele" Hagi nu ar fi antrenorul său, el nu ar avea atâtea şanse câte i se oferă la echipa care în 2017 a câştigat titlul în Liga 1. Numai că cifrele oferite de InStat Football, demonstrează altceva.
Are şi minusuri, normal, însă vorbim despre un fotbalist de 20 de ani. O dovadă că trebuie să capete mai mult echilibru este că se află pe primul loc atât la faulturi suferite, cât şi la faulturi făcute.
Conform InStat Football, cel mai bun fotbalist din Liga 1 după 26 de etape a fost Alexandru Mitriţă, iar pe locul secund se află un al fotbalist al Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu. Pe locul 3 este Billel Omrani, de la CFR, pe 4 e Hagi jr, iar pe 5 Tandia, de la Sepsi.
U Craiova are cea mai bună posesie, Viitorul e lider la 4 categorii din 6, iar FCSB nu excelează la nimic
La posesie, Universitatea Craiova este lider, în timp ce Viitorul este echipa cu cele mai multe şuturi pe poartă. Tot echipa lui Gică Hagi este pe locul 1 la pase reuşite, driblinguri şi centrări.
FCSB este abia pe locul 3 la posesie, spre marea deziluzie a lui Gigi Becali, pe locul secund la driblinguri şi la centrări şi abia pe locul 5 la pase reuşite. Cifrele explică de ce, de exemplu, FCSB a terminat doar la egalitatea cu ultimele trei echipe din clasament: Dunărea, Voluntari şi Concordia.
Comparatii echipe play-off conform InStat Football
CFR Cluj 27 p, locul 1
- Posesie 53% locul 4
- Goluri faze fixe date/primite 14/9 locul 3/locul 2
- Șuturi pe poartă 5,1 locul 3
- Pase reușite 393 locul 3
- Driblinguri reușite 15 locul 10
- Centrări reușite 3,7 locul 7
FCSB 25 p, locul 2
- Posesie 56% locul 3
- Goluri faze fixe date/primite 16/12 locul 2/locul 8
- Șuturi pe poartă 5,1 locul 3
- Pase reușite 389 locul 5
- Driblinguri reușite 18 locul 2
- Centrări reușite 4 locul 2
Craiova 23 p, locul 3
- Posesie 59% locul 1
- Goluri faze fixe date/primite 18/10 locul 1/locul 5
- Șuturi pe poartă 5,9 locul 2
- Pase reușite 394 locul 2
- Driblinguri reușite 17 locul 4
- Centrări reușite 2,8 locul 9
Astra 21 p, locul 4
- Posesie 49% locul 8
- Goluri faze fixe date/primite 10/9 locul 12/locul 3
- Șuturi pe poartă 3,8 locul 7
- Pase reușite 356 locul 7
- Driblinguri reușite 17 locul 4
- Centrări reușite 3,9 locul 5
Viitorul 19 p, locul 5
- Posesie 57% locul 2
- Goluri faze fixe date/primite 12/9 locul 7/locul 4
- Șuturi pe poartă 5,5 locul 1
- Pase reușite 455 locul 1
- Driblinguri reușite 20 locul 1
- Centrări reușite 4,1 locul 1
Sepsi 19 p, locul 6
- Posesie 49% locul 8
- Goluri faze fixe date/primite 5/14 locul 14/locul 10
- Șuturi pe poartă 4,3 locul 8
- Pase reușite 346 locul 9
- Driblinguri reușite 15 locul 8
- Centrări reușite 2,1 locul 13
Cifrele lui Ianis Hagi, conform InStat Football
Ianis Hagi
- Index total Locul 4
- Șuturi Locul 1
- Pase ofensive Locul 1
- Pase în careu Locul 1
- Faulturi suportate Locul 1
- Șuturi în bară Locul 3
- Driblinguri Locul 4
- Dueluri Locul 4
- Faulturi comise Locul 1
- Mingi pierdute Locul 1
Top 10 jucători Liga 1 conform InStat Football
Jucător Index InStat
- 1. Mitriță (Craiova) 292
- 2. Bancu (Craiova) 288
- 3. Omrani (CFR Cluj) 284
- 4. I. Hagi (Viitorul) 278
- 5. Tandia (Sepsi) 276
- 6. Culio (CFR Cluj) 276
- 7. Pigliacelli (Craiova) 274
- 8. J. Morais (FCSB) 273
- 9. Erico (Astra) 272
- 10. Camora (CFR Cluj) 272
Top 5 Şuturi conform InStat Football
Jucător Șuturi/Pe poartă Procentaj
- 1. I. Hagi (Viitorul) 105/42 40%
- 2. Mitriță (Craiova) 72/39 54%
- 3. Țucudean (CFR Cluj) 70/32 46%
- 4. Tandia (Sepsi) 69/33 48%
- 5. Omrani (CFR Cluj) 61/24 39%
Top 5 Pase conform InStat Football
Jucător Pase/Reușite Procentaj
- 1. Vână (Viitorul) 1641/1415 86%
- 2. Camora (CFR Cluj) 1475/1208 82%
- 3. Băluță (Viitorul) 1348/1112 82%
- 4. Bancu (Craiova) 1306/1028 17%
- 5. Moura (Sepsi) 1292/1021 79%
Top 5 Driblinguri conform InStat Football
Jucător Driblinguri/Reușite Procentaj
- 1. Drăguș (Viitorul) 213/117 55%.
- 2. Tandia (Sepsi) 210/119 57%
- 3. Golofca (Botoșani) 206/97 46%
- 4. I. Hagi (Viitorul) 176/103 59%
- 5. Fabbrini (Botoșani) 151/104 69%
Top 5 Centrări conform InStat Football
Jucător Centrări/Reușite Procentaj
- 1. Benzar (FCSB) 123/41 33%
- 2. Crețu (Gaz Metan) 118/32 27%
- 3. Camora (CFR Cluj) 97/28 29%
- 4. Golofca (Botoșani) 96/33 34%
- 5. Bancu (Craiova) 93/24 29%
Top 5 Penalty-uri scoase conform InStat Football
Jucător Penalty-uri
- 1. Fl. Tănase (FCSB) 4
- 2. Voduț (Viitorul) 3
- 3. Mitriță (Craiova) 2
Fl. Ștefan (Sepsi) 2
Cicăldău (Craiova) 2
Top 5 Goluri și Pase de gol conform InStat Football
Jucător Total (Goluri plus pase)
- 1. Țucudean (CFR Cluj) 17 (16+1)
- 2. Mitriță (Craiova) 16 (13+3)
- 3. Tandia (Sepsi) 15 (10+5)
- 4. Koljic (Craiova) 14 (12+2)
- 5. Gnohere (FCSB) 13 (11+2)
- Fl. Tănase (FCSB) 13 (8+5)
Top 5 Dueluri defensive conform InStat Football
Jucător Dueluri/Câștigate Procentaj
- 1. Dobrosavlevici (Călărași) 347/221 64%
- 2. Crețu (Gaz Metan) 330/212 64%
- 3. Gorobsov (Chiajna) 317/162 51%
- 4. Marc (Chiajna) 314/225 72%
- 5. Frăsinescu (Iași) 308/208 68%
Top 5 Deposedări conform InStat Football
Jucător Deposedări/Reușite Procentaj
- 1. Gorobsov (Chiajna) 216/100 46%
- 2. Rodriguez (Botoșani) 159/79 50%
- 3. Crețu (Gaz Metan) 150/113 75%
- 4. Tătar (Hermannstadt) 146/89 61%
- 5. Laidouni (Voluntari) 128/87 68%
Top 5 Faulturi conform InStat Football
Jucător Faulturi
- 1. I. Hagi (Viitorul) 64
- 2. Gorobsov (Chiajna) 62
- 3. Mediop (Călărași) 60
- 4. Culio (CFR Cluj) 59
- 5. Tsoumou (Hermannstadt) 58
Top 5 Faulturi suportate conform InStat Football
Jucător Faulturi
- 1. I. Hagi (Viitorul) 119
- 2. Fabbrini (Botoșani) 92
- 3. Grădinaru (Chiajna) 78
- 4. Olaru (Gaz Metan) 72
- 5. Culio (CFR Cluj) 68
Echipe tip
Echipa sezonului regulat:
Iliev (Astra) – Benzar (FCSB), Erico (Astra), Kelic (Craiova), Bancu (Craiova) – Culio (CFR), Mateiu (Craiova) – Omrani (CFR), Fl. Tănase (FCSB), Mitriță (Craiova) – Tandia (Sepsi)
Echipa celor mai buni români:
Straton (Călărași) – Benzar (FCSB), Bălașa (FCSB), Filip (FCSB), Bancu (Craiova) – Mateiu (Craiova), Băluță (Viitorul) – I. Hagi (Viitorul), Fl. Tănase (FCSB), Mitriță (Craiova) – Țucudean (CFR)
Echipa celor mai buni străini:
Iliev (Astra) – Moura (Sepsi), Erico (Astra), Kelic (Craiova), J. Morais (FCSB) – Culio (CFR), Laidouni (Voluntari) – Omrani (CFR), Fabrini (Botoșani), R. Jaadi (Dinamo) - Tandia (Sepsi)
Echipa jucătorilor eligibili pentru naționala U21:
Căbuz (Hermannstadt) – Butean (Astra), Ghiță (Viitorul), R. Grigore (Dinamo), Panțîru (Iași) – Băluță (Viitorul), Nedelcu (FCSB) – I. Hagi (Viitorul), Moruțan (FCSB), Fl. Coman (FCSB) – Tudorie (Voluntari)
Etichete: cifre liga 1 , statistica liga 1 , instat football , ianis hagi cifre fcsb , cifre u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...