FCSB, aproape să-și rezolve problemele din apărare? Indiciul care arată că transferul visat de Gigi Becali se poate face
articol scris de Digi Sport13.09.2020, 17:55
FCSB are mari probleme în linia defensivă, situație care s-a văzut la înfrângerea cu Voluntari, scor 1-2, și a fost confirmată inclusiv de antrenorul Toni Petrea, nemulțumit de evoluția fundașilor centrali.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Apărătorul pentru care FCSB ar fi făcut o ”ofertă amețitoare”
În urmă cu câteva zile, presa din Spania scria că Gigi Becali a făcut o ”ofertă amețitoare” pentru Carlos Hernández Alarcon (29 de ani), fundașul central al echipei Real Oviedo, din Segunda Division.
Totuși, oficialii de la Oviedo au replicat că nu vor să se despartă de apărătorul care în trei sezoane la echipă a adunat 89 de apariții, marcând nu mai puțin de 10 goluri.
”Conducerea și antrenorul Cuco Ziganda exclud plecarea unui jucător chemat să conducă apărarea lui Oviedo. Odată cu sosirea lui Ziganda pe bancă, în sezonul trecut, apărarea și-a îmbunătățit performanța”, scriau cei de la eldesmarque.com.
Legat contractual de Oviedo până în 2021, Hernández era anunțat ca parte importantă din proiectul clubului, un ”stâlp” al defensivei, indispensabil pentru asturieni.
Carlos Hernández, doar rezervă la debutul lui Real Oviedo în Segunda Division
Astăzi însă, Carlos Hernández a fost doar rezervă la debutul lui Real Oviedo în a doua ligă spaniolă. Oviedo a remizat acasă, scor 0-0, cu Cartagena, iar apărătorul central dorit de FCSB a rămas pe banca de rezerve.
Ar putea fi un indiciu că oficialii celor de la Oviedo sunt gata, totuși, să se despartă de Hernández, pentru a încasa o sumă ”importantă” de bani, așa cum scria presa din Spania în urmă cu câteva zile.
În mod normal, fundașul iberic ar fi trebuit să fie titular incontestabil la Oviedo. Carlos Hernández, care are o înălțime de 1,85 metri și este jucător de picior drept, a evoluat de 30 de ori în sezonul trecut pentru Oviedo, în Segunda Division.
Cine este Carlos Hernández
Cotat la 475.000 de euro, potrivit transfermarkt, Carlos Hernández joacă la Oviedo din 2017, unde a ajuns de la un alt club de ligă secundă, Lugo.
Născut la Jaen, în Andaluzia, apărătorul spaniol a început fotbalul la echipa locală. Apoi a mai evoluat la Real Zaragoza, Sabadell și Lugo, înainte să vină la Oviedo.
Potrivit presei din Spania, Carlos Hernández este extrem de interesat de o aventură în România, mai ales în contextul în care ibericii au tot mai mult succes și căutare în țara noastră.
Etichete: gigi becali , real oviedo , transfer fcsb , carlos hernández
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...