Galerie Foto FCSB a început pregătirea noului sezon. Trupa lui Toni Petrea a făcut vizita medicală
articol scris de Digi Sport14.06.2022, 08:51
Astăzi, jucătorii celor de la FCSB au efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- FCSB a încheiat pe poziția a doua în clasamentul Ligii 1, în sezonul 2021/2022, și va evolua în turul doi preliminar al UEFA Conference League, la fel ca Universitatea Craiova și Sepsi.
FCSB a făcut vizita medicală
Galerie Foto
La reunirea lotului celor de la FCSB nu au fost prezenți toți jucătorii. Fotbaliștii convocați la loturile naționale li se vor alătura colegilor lor zece zile mai târziu, pe 24 iunie.
După vacanță, printre numele care au fost prezente la vizita medicală sunt nume precum Andrei Dumiter, Ianis Stoica, Valentin Gheorghe, Malcom Edjouma, Ovidiu Popescu, Andrei Cordea sau Andrei Vlad
Lotul FCSB-ului la vizita medicală:
Portari: Andrei Vlad, Răzvan Ducan
Fundași: Valentin Crețu, Florin Acim, Denis Haruț, Mihai Lixandru, Sorin Șerban
Mijlocași: Ovidiu Popescu, Gabriel Simion, Malcom Edjouma, Ovidiu Perianu, Răzvan Oaidă, Alexandru Musi, Adrian Șut, Matei Tănasă, Andrei Cordea, Valentin Gheorghe
Atacanți: Andrei Dumiter, Ivan Mamut, Ianis Stoica, Florinel Coman
Florin Tănase, Octavian Popescu, Darius Olaru, Risto Radunovic și Ștefan Târnovau au fost marii absenți de la reunira FCSB-ului. Toți se află la echipele naționale.
FCSB va pregăti noul sezon fotbalistic pe plan intern.
FCSB, patru amicale programate în această vară, înaintea debutului în preliminariile Conference League
Spre deosebire de alți ani, când roș-albaștrii mergeau în Turcia sau Spania în pre-sezon, pregătirea de vară a FCSB-ului se va desfășura exclusiv la baza din Berceni, informează site-ul oficial al vicecampioanei.
FCSB va disputa patru amicale, după cum urmează: ”Primul joc va avea loc pe 29 iunie, începând cu ora 18:00, împotriva uneia dintre reprezentantele Republicii Moldova în UEFA Europa Conference League, FC Sfântul Gheorghe, în Baza Sportivă FCSB.
Al doilea meci va avea loc la Chișinău, pe 2 iulie (ora va fi anunțată ulterior), împotriva celor de la FC Zimbru, una dintre echipele de tradiție din Republica Moldova.
Pe 6 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc al treilea meci amical al verii, împotriva celor de la CS Mioveni, în Baza Sportivă FCSB. Ultima partidă amicală dinaintea începerii sezonului 2022-2023 va avea loc la Galați, pe 9 iulie, împotriva Oțelului Galați, echipă promovată recent în liga secundă”, se arată în comunicatul roș-albaștrilor.
Etichete: vizita medicala , toni petrea , reunire fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...