FCSB a anunțat prețul biletelor pentru derby-ul cu Dinamo! Regulile impuse de clubul lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport20.07.2023, 16:29
Miercuri, 19 iulie, s-a stabilit ca derby-ul dintre FCSB și Dinamo să se joace pe stadionul Arcul de Triumf, în ciuda insistențelor clubului roș-albastru de a evolua în Ghencea.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Meciul dintre cele două rivale este programat sâmbătă, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1, pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
FCSB a anunțat prețul biletelor pentru derby-ul cu Dinamo! Regulile impuse de clubul lui Gigi Becali
Cu două zile înaintea partidei care va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf, FCSB a anunțat când vor fi puse în vânzare tichetele pentru derby-ul cu Dinamo. Oficialii vicecampioanei României au transmis că fanii își pot cumpăra maximum două bilete de persoană și vor intra pe arenă doar pe baza actului de identitate.
"Biletele pentru Derby, DOAR vineri la casele de bilete de la Arena Națională! FCSB anunță că biletele pentru partida FCSB - Dinamo, de sâmbătă seară (21:30 - Stadionul Arcul de Triumf) vor fi puse în vânzare vineri, începând cu ora 11:00, la casele de bilete de pe Bulevardul Basarabia.
Fiecare suporter roș-albastru va putea achiziționa MAXIMUM 2 bilete, pe baza documentelor de identitate ale persoanelor care vor intra în posesia acestora.
De asemenea, accesul la stadion se va face DOAR pe baza biletului și a documentului de identitate (C.I. sau pașaport pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani, respectiv Certificatul de naștere în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani).
Prețurile biletelor sunt următoarele:
TRIBUNA 1 - 75 LEI
TRIBUNA 2 - 50 LEI
De asemenea, persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora pot ridica biletele speciale de la casele de bilete de la Arena Națională. Pentru a primi biletele, acestea trebuie să prezinte copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.
Atenție! Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate și C.I. inclusiv la accesul în incinta stadionului. Vă așteptăm alături de noi!", a anunțat FCSB.
Administratorii stadionului ”Arcul de Triumf”, mesaj pentru fani înainte de FCSB - Dinamo
Joi, la o zi după ce s-a stabilit că partida dintre FCSB și Dinamo se va juca pe arena din nordul Bucureștiului, administratorii acestui stadion au publicat pe pagina oficială de Facebook un mesaj prin care îi roagă pe suporterii celor două echipe să adopte un comportament civilizat.
De asemenea, cei care se ocupă cu administrarea stadionului au subliniat că meciul dintre FCSB și Dinamo este o partidă cu un grad de risc ridicat.
”Este un meci cu un grad de risc extrem de ridicat, după cum au declarat chiar reprezentanții Jandarmeriei.
Știm cu toții rivalitatea dintre cele două echipe de fotbal și mai ales îndârjirea suporterilor înfocați. În acest moment, sperăm însă, că-și vor susține jucătorii într-un mod civilizat, că ne vom bucura cu toții de un regal fotbalistic și bucuria acestui meci nu va fi umbrită de incidente pe teren și în tribune.
Ne dorim de asemenea să savurăm victoria câștigătorilor, sau după caz, să primim înfrângerea cu demnitate fără să ne răzbunăm pe scaune și fără să vandalizăm stadionul, care ne dorim să fie în viitor gazda și altor competiții sportive menite să ne aducă bucurie. Dragi suporteri, vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de fotbal”, au scris administratorii stadionului Arcul de Triumf, pe apgina de Facebook.
Etichete: dinamo , bilete , gigi becali , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...