Hermannstadt - Dunărea Călărași 2-1. Sibienii merg la baraj, cu gol în minutul 90+6. Dunărea e în Liga 2. Bătaie pe final
02.06.2019, 21:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Hermannstadt a câştigat în ultimul minut al prelungirilor meciul cu Dunărea Călăraşi, din ultima etapă a play-out-ului. Sibienii vor juca împotriva lui "U" Cluj dubla manşă pentru ultimul loc vacant din primul eşalon. În al şaselea minut al prelungirilor, Lendric a marcat golul care o poate menţine pe Hermannstadt în Liga 1. Sibienii vor juca barajul cu U Cluj.
Cu doar 20 de minute înainte de golul lui Lendric, Dunărea a deschis scorul prin Filip pe stadionul din Sibiu. Oaspeţii s-au bucurat doar 8 minute, pentru că Tsoumou a egalat. Atacantul congolez a ratat apoi incredibil, singur cu portarul.
Spiritele s-au încins pe final, iar Blănaru a fost eliminat după ce s-a năpustit asupra unui adversar căzut pe gazon şi l-a târât în afara terenului.
Jucătorii ambelor echipe au fost aproape de o încăierare generală, iar Dan Alexa a fost trimis în tribună. Golul lui Lendric din minutul 90+6 a trimis-o pe Dunărea Călăraşi direct în liga a doua, după doar un sezon petrecut în primul eşalon.
Știrea inițială:
UPDATE: Meciul a fost amânat pentru ora 19:00, din cauza unei ploi torențiale care s-a abătut asupra Sibiului. Terenul mustea de apă, iar arbitrul Ovidiu Hațegan a verificat de mai multe ori suprafața de joc.
VEZI AICI cum arată terenul de la Sibiu.
FC Hermannstadt – Dunărea Călărași este meciul supraviețuirii. Sibienii au doar varianta victoriei, în timp ce oaspeții au și șansa egalului. Cine va reuși să ocupe locul 12 al play-out-ului va juca barajul pentru Liga 1 cu Universitatea Cluj.
Vasile Miriuță se bazeză și pe norocul său de a nu fi retrogradat cu nicio echipă. "Nu mă gândesc la retrogaradare, nu-mi place cuvântul acesta. N-am retrogradat niciodată, nici ca jucător, nici ca antrenor, nu voi retrgograda nici acum", a declarat tehnicianul.
În meciurile directe de la nivelul primului eșalon, FC Hermannstadt are un mic avantaj. Sibienii au reușit o victorie la limită (1-0), la Călărași, în sezonul regulat. Alte două întâlniri s-au terminat la egalitate: 1-1 și 0-0.
Partida va fi arbitrată de cea mai bună brigadă de la ora actuală, formatî din Ovidiu Hațegan, la centru, Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, la linii.