Oficial FC Botoșani, încă un transfer pentru evitarea retrogradării: "Ne bucurăm că ai revenit acasă"
articol scris de Digi Sport15.02.2024, 14:52
FC Botoșani este penultima în SuperLiga, iar formația moldoveană face tot posibilul pentru a continua în prima ligă și din sezonul următor.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Reagy Ofosu a revenit la FC Botoșani
În cursul zilei de joi, 15 februarie, FC Botoșani l-a prezentat oficial pe Reagy Ofosu. Atacantul a evoluat ultima dată la UTA Arad și a plecat de la echipă chiar după meciul cu gruparea moldoveană.
"Bine ai revenit, Reagy Ofosu!
FC Botoșani anunță transferul atacantului lateral Reagy Ofosu, care revine astfel pe „Municipal”, unde a evoluat în sezonul 2019-2020. În vârstă de 32 de ani, extrema stânga a mai jucat în carieră pentru FC Ingolstadt, Chemnitzer FC (ambele din Germania), Grödig (Austria), NEC Nijmegen (Țările de Jos), NK Istra (Croația), Spartak Trnava (Slovacia), Universitatea Craiova, Bursaspor (Turcia), Ionikos Nikeas (Grecia), Ohod Club (Arabia Saudită) și UTA Arad.
Ne bucurăm că ai revenit acasă, Reagy și sperăm să ne bucuri cu cât mai multe reușite frumoase!", a transmis FC Botoșani.
Bogdan Andone a decis: rămâne la FC Botoșani
După remiza cu UTA Arad, antrenorul a dat de înțeles că ia în calcul să plece de la echipă, pentru că începe să își piardă speranța că va reuși să o salveze pe FC Botoșani de la retrogradare.
La doar câteva zile după anunțul său, Bogdan Andone a anunțat decizia finală. Acesta va rămâne în cele din urmă la echipă, unde va încerca să își ducă obiectivul la sfârșit.
”Eu sunt mai direct la discuții. Dacă am ceva de spus, spun în față. Așa e corect și se rezolvă lucrurile cel mai bine. O spuneam direct dacă era să plec. Am mai făcut-o înainte, în direct.
Am transmis că trebuie să avem o discuție despre lucruri clare pe care trebuie să le rediscutăm. Am fost foarte supărat. Două puncte contează foarte mult. Dacă le aveam, eram la un pas de zona barajului. Ar fi fost un pas important.”, a declarat Bogdan Andone, la Digi Sport Special.
Etichete: superliga , fc botosani , reagy ofosu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...