Oficial FC Botoșani a renunțat la un jucător în plin campionat! Fotbalistul a fost deja prezentat la noua echipă
articol scris de Digi Sport29.03.2024, 09:23
După doar șase luni petrecute la FC Botoșani, Miroslav Ilicic (26 de ani) a decis să plece de la formația moldoveană.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În luna septembrie a anului trecut, atacantul croat semna din postura de jucător liber de contract cu echipa din SuperLiga, după despărțirea de ND Gorica.
Miroslav Ilicic a plecat de la FC Botoșani
În cele șase luni la FC Botoșani, Miroslav Ilicic a evoluat în 16 partide (14 în Liga 1 și două în Cupa României), timp în care a marcat doar un gol și a oferit o pasă decisivă.
Valeriu Iftime a decis să îl lase să plece liber de contract la Podbeskidzie, formația aflată pe penultimul loc (17) în liga secundă a Poloniei.
În cursul zilei de joi, 28 martie, polonezi au anunțat venirea lui Ilicic, care a semnat un contract valabil până la finalul acestei stagiuni.
- 100 de mii de euro este cota de piață a lui Miroslav Ilicic, potrivit transfermarkt.com.
Astfel, FC Botoșani rămâne fără unul dintre atacanți, cu opt etape rămase din play-out-ul Ligii 1.
În acest moment, formația lui Bogdan Andone se află pe ultimul loc, cu doar 11 puncte acumulate, la 6 distanță de salvare.
Bugetul lui FC Botoșani a fost dezvăluit de Valeriu Iftime: ”E de coada clasamentului”
Valeriu Iftime (63 de ani), patronul celor de la FC Botoșani, a vorbit despre bugetul formației pe care o patronează.
Valeriu Iftime susține că are un buget cuprins între 5,5 și 6 milioane de euro la FC Botoșani. Omului de afaceri i-ar fi plăcut dacă ar fi avut mai mult sprijin din parte aautorităților locale.
”Nu vin nici acum (n.r. - autoritățile alături de FC Botoșani). Cel mai rău îmi pare pentru că, dacă am fi avut stadion, puteam construi altfel. Altfel poți să gândești un spectacol fotbalistic pe un stadion nou, e și partea de buget mai zemoasă.
N-am niciun spirijin al autorităților. 5 milioane și ceva de euro, 5,5 - 6 milioane de euro este bugetul lui FC Botoșani. Este un buget de coada clasamentului pentru că ne uităm la salarii, asta direcționează bugetul.
Celelalte cheltuieli sunt un pic mai mari la mine din cauza deplasărilor, eu am nevoie de o cazare în plus, de o zi în plus de acomodare, pentru că atunci când merg la București, Craiova și Cluj îmi trebuie două zile.
Din cauza distanței mele este mai scumpă și partea asta deplasări. Salariile mele sunt, fără îndoială, de ultimele patru din România”, a spus Valeriu Iftime, potrivit sport.ro.
Etichete: transfer , polonia , superliga , fc botosani , miroslav ilic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...