Exclusiv Faza la care Gigi Becali a cerut penalty în Sepsi - FCSB 2-2: ”Uite talpa!” / ”Atunci când mai e fault?”
articol scris de Digi Sport25.04.2024, 13:31
FCSB a remizat la Sfântu Gheorghe în fața celor de la Sepsi, scor 2-2, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 6 a play-off-ului SuperLigii României.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Florinel Coman a deschis scorul în minutul 9, însă gazdele au egalat la doar 14 minute distanță, prin Roland Varga. David Miculescu și-a readus echipa în avantaj prin golul marcat în minutul 34, însă gafa lui Ștefan Târnovanu a făcut ca Sepsi să restabiliească egalitatea în minutul 71, prin Florin Ștefan.
În urma acestui rezultat, FCSB a rămas la 11 puncte distanță de Farul Constanța, cu doar 4 etape înainte de final. Formația antrenată de Elias Charalambous poate cuceri matematic titlul în etapa viitoare, chiar împotriva lui Gică Hagi. De partea cealaltă, Sepsi este pe locul 6, cu 28 de puncte.
Gigi Becali a cerut penalty în urma unui fault asupra lui Darius Olaru, în Sepsi - FCSB 2-2
În minutul 53 al partidei, la scorul de 2-1 pentru FCSB, a avut loc un contact în preajma careului gazdelor, iar Darius Olaru. Ciobotariu a fost cel cu intervenția, iar acesta l-a lovit cu talpa pe Olaru, după ce a îndepărtat mingea de lângă fotbalistul FCSB-ului.
După fluierul final, Gigi Becali a intrat în direct la Digi Sport, iar patronul FCSB-ului a reclamat faza respectivă. Acesta consideră că echipa sa trebuia să primească o lovitură de pedeapsă în urma contactului dintre Olaru și Ciobotariu, chiar dacă acesta s-a produs la limita careului.
”Asta e faza. Hai să vedem. Dă în minge, și după ce face? Ai voie? Nu sunt 100% sigur, așa mă pricep eu. Nu am primit niciun mesaj, nu glumesc, așa mi s-a părut mie. Eu zic că e penalty. Păi dacă dai în minge și după cu talpa în piciorul adversarului? Dacă nici ăsta nu e...
Este fault. Eu zic că e pe linie, deci în careu. Jumate din gheata lui Olaru e pe linie. Dacă nici ăsta nu mai e fault, atunci când mai e? Eu îmi zic părerea mea și eu zic că e fault și este și pe linie. Uitați-vă, e în careu”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport Special.
VIDEO cu faza la care Gigi Becali a cerut penalty în Sepsi - FCSB 2-2
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - FCSB 2-2
Gigi Becali a spus că omogenitatea echipei și forma lui Florinel Coman au făcut diferența la FCSB în acest sezon
Becali a spus că cel mai important factor a fost forma extraordinară a lui Coman. De altfel, atacantul a marcat și cu Sepsi, deși n-a jucat decât 19 minute (n.r. s-a accidentat și a ieșit prematur).
"A fost omogenitatea echipei, lotul echipei, au jucat mult împreună. Cel mai important a fost Florinel Coman în mare formă. Un singur jucător, cum a câștigat Maradona cu Napoli. Fară el ne va fi greu! Vom lua 5-6 jucători care, în total, valoarea lor s-o suplinească pe a lui Coman.
Coman chiar dacă pleacă, noi putem să-l ținem să joace preliminariile. Qatarezii încep în septembrie. Există posibilitatea, dar dacă el vrea. Dacă îi spun că îi dau 500.000 de euro primă, vrea? Normal că acceptă", a declarat Becali.
Etichete: gigi becali , penalty fcsb , fcsb sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...