Video Exclusiv Faultul care i-a rămas în minte lui Ion Crăciunescu: ”Mi se pare atât de murdar gestul, încât nu pot să-l calific”
articol scris de Digi Sport04.04.2023, 17:22
Faza din minutul 82 al meciului U Craiova 1948 - Petrolul, scor 0-1, i-a lăsat un ”gust amar” lui Ion Crăciunescu (72 de ani), fost arbitru FIFA.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Yassine Bahassa de la U Craiova 1948 l-a doborât pe Florin Borța de la Petrolul, după un duel pentru minge, apoi l-a călcat intenționat, și a primit cartonașul galben din partea centralului Cătălin Popa, deși totul s-a petrecut în fața arbitrului asistent.
Ion Crăciunescu: ”Am văzut fel de fel de greșeli, dar așa ceva nu”
Ion Crăciunescu nu poate trece peste faza petrecută în meciul din etapa a doua a meciului din play-out-ul SuperLigii și nu înțelege cum de arbitrul Cătălin Popa nu a luat o decizie mai dură la faultul lui Bahassa.
”Eu, un fault ca acela, cu călcat de sus până jos al jucătorului de la Craiova (n.r. U Craiova 1948), eu n-am văzut nici la județe să fie tolerat de arbitru.
Am văzut fel de fel de greșeli, dar așa ceva nu. Nu ai cum să spui 'nu am văzut'.
El vine de sus și-l calcă cu crampoanele pe picior. Mi se pare atât de murdar gestul, că nu pot să-l calific”, a spus Ion Crăciunescu, la Liga Digi Sport.
”Eu mă închin! Nu-mi vine să cred! Uitați-vă cum vede asistentul de la un metru de fază. Era cu privirea acolo jos. Apoi vine și-i dă galben. Păi, eu când spun că sunt unele meciuri la care te poți gândi la orice? Cum să nu dai roșu aici? Când ai și VAR-ul, și centralul, și asistentul acolo! Înseamnă că nu a avut voie să dea roșu”, a precizat Ion Crăciunescu, în urmă cu două zile, la Fotbal Club.
VIDEO cu faza comentată de Ion Crăciunescu
Yassine Bahassa, iertat de eliminare în U Craiova 1948 - Petrolul
”Arbitrul tușier este la un metru. Singura variantă să se dea roșu este să-l calce pe arbitru! Să fie el pus în situația aia, să înțeleagă.
E roșu clar. Mai mult de atât, cu VAR și cu tușierul la un metru, nu se poate. Aici poți să te gândești la orice”, a transmis și Ianis Zicu, imediat după meci, iar Helmut Duckadam a completat.
”Eu nu l-aș acuza pe central, ci pe tușieri și pe cei de la VAR. Tușierul era în fața lui. Se vede că vrea să-l calce cu călcâiul, apasă. Atunci de ce a dat cartonaș galben? Pentru ce au dat? Dacă n-au văzut?”, a fost concluzia lui Duckadam.
VIDEO Rezumat U Craiova 1948 - Petrolul 0-1
Etichete: ion craciunescu , florin borta , yassine bahassa , fault superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...